Băsescu marinarul şi mitocanul hăhăitor e primul preşedinte al României care face o întreagă ceremonie pentru a decora un singur om. Şi pentru cine se găseşte incultul să facă atîta deranj la Cotroceni? Pentru un om de care nici măcar nu auzise pînă la campania electorală. Un scriitor, şi nu unul care să-i aducă o bibliotecă plină de voturi singuraticului preşedinte, ci tot un singuratic, ca şi el. Lui Mircea Cărtărescu nu-i plac ceremoniile. Nu ştie să poarte cravată şi sînt sigur că în garderoba lui nu există un costum de haine, această uniformă a civililor. Aşa că cei care i-au reproşat că s-a dus la Cotroceni într-o costumaţie epatantă, de artist, spun prostii. Cărtărescu e un om politicos, iar pentru el ideea de gazdă e sfîntă. De aceea evită vizitele convenţionale şi nu răspunde la invitaţiile venite din partea unor persoane care nu-i plac, decît pentru a anunţa, rece, că nu vine. Rece, dar nu scîrbos. Şi nici scîrbit. La politeţe răspunde cu politeţe în relaţiile sale directe. Neîndurător în articolele sale de opinie, Mircea nu le scrie în numele vreunei duşmănii personale, fiindcă nu e în stare să duşmănească. N-are organ pentru aşa ceva. În cel mai rău caz, Cărtărescu detestă. Cel mai adesea dispreţuieşte dar aproape întotdeauna păstrează o cîtime de speranţă pînă şi în dispreţ. Poate că omul despre care scrie "de rău" are totuşi măcar o scînteie de bine în el. Iar acest poate, nu vine din partea cuiva care crede în Dumnezeu cu umilinţă. Mircea e nefericit că lipseşte această umilinţă şi are anxietatea incertitudinii, pe care ateii n-o simt, fiindcă n-au comerţ cu absolutul. El duce dorul unei împăcări lăuntrice şi al unei seninătăţi la care îndoiala îl împiedică să ajungă. Caută certitudinea, pe un drum pe care cei mai mulţi dintre noi obosesc într-un fel de armistiţiu călduţ între o credinţă mediocră şi o îndoială prudentă. Oamenii ca Mircea Cărtărescu sîn