- Editorial - nr. 53 / 17 Martie, 2006 Festivitatile "loialilor" nostri concetateni, care au avut loc anul acesta de 15 martie, s-au caracterizat printr-un numitor comun: gandul la autonomia visata. Si a mai fost ceva in masura sa le deosebeasca: toate s-au derulat la umbra cate unui monument sau a unei statui. Cele de la Odorheiu Secuiesc, "cel mai unguresc oras din Romania", declarat asa de primarul Szász Jenö, cu patrule mixte pe strazi si cu reglementari speciale in ziua amintita, unde, in loc de 50.000 de secui pe care organizatorii contau la Marea Adunare, au fost prezenti cam 5.000-7.000, unde fala mare secuiasca a fost, pana la urma, un fel de traista goala, s-au involburat, dominate de padurea de steaguri rosii-alb-verde si de imnul Ungariei, la umbra imaginara a "Secuiului de fier" si a "Secuiului ratacitor". Mai precis, a statuii criminalului de razboi, Wass Albert, care troneaza, cu nume de imprumut, in inima tarii, in pofida Ordonantei 31/2002. Festivitatile de la Targu-Secuiesc, orasul natal al lui Markó Béla, s-au vanzolit la umbra altui monument. Aceasta-i, de fapt, singura deosebire! In rest, tot o apa si-un pamant! "Actorii", indiferent de cocarda rosu-alb-verde, au tinut sa dovedeasca amanuntul ca, intre Consiliul National Secuiesc (CNS), Uniunea Civica Maghiara (UCM), Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) si UDMR, nu-i nici cea mai mica deosebire, ca dracul, fie ca are chipul lui Csapo József, al episcopului Tökes Lászlo, al lui Szász Jenö sau al lui Markó Béla, nu doarme nici o clipa, atunci cand este vorba sa-si dea arama pe fata. Rand pe rand, amenintand, privind spre punctul acela imaginar, situat undeva pe cer, si sustinand ca mai au "multe drepturi de redobandit", croitorii visatelor autonomii teritoriale pe criterii etnice in inima Romaniei, au facut apel la "unitatea maghiara" si, indirect sau direct, gandul lor a zb