Dupa ce zilele trecute incrimina cu toate puterile coruptia, cerand pedepsirea aspra a faptuitorilor, primarul sectorului 5 se afla din nou in atentia Directiei Nationale Anticoruptie. Procurorii au in lucru un dosar penal, in care Marian Vanghelie este cercetat pentru modul in care au fost repartizate si executate lucrarile de modernizare si renovare pentru unitatile scolare din sectorul 5.
Contactat telefonic, purtatorul de cuvant al Directiei, Livia Saplacan, ne-a confirmat informatia precizand ca dosarul a fost deschis la jumatatea anului trecut si se afla, inca, in faza actelor premergatoare inceperii urmaririi penale. Ancheta a fost declansata ca urmare a unei sesizari primite de DNA pe numele primarului sectorului 5, in care se reclama ca primaria a repartizat preferential lucrarile.
Afacerea Economat
Totodata, este verificata si solutia de neincepere a urmaririi penale fata de Vanghelie, data in urma cu aproape doi ani, in dosarul Economatelor. Solutia data de procurori a fost atacata, asa ca anchetatorii sunt datori sa vada acum in ce conditii primarul sectorului 5 a fost gasit nevinovat.
La timpul respectiv, procurorii aflati sub conducerea lui Ioan Amarie au verificat conditiile in care a fost infiintata societatea comerciala Economat Sector 5 SRL si modul de alocare a unor sume din bugetul local catre aceasta societate comerciala.
Dupa verificari de aproape 1 an, procurorii au inchis dosarul motivand ca Marian Vanghelie nu ar fi savarsit nici o fapta penala.
Magazinul Bucuresti
La 18 martie 2004, procurorii anticoruptie au inceput urmarirea penala impotriva lui Vanghelie, suspectat ca ar fi infiintat in mod fraudulos magazinele Economat din sectorul 5.
Alte fapte pentru care a fost cercetat primarul sunt organizarea petrecerilor Revelionului 2003 si implicarea sa in privatizarea