"...Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele său,
buze viclene are în inimă, în inimă grăit-a ce e rău..."
Astăzi... ca-ntotdeauna: de dragoste
Nu-ţi voi lăsa nicînd
mîna întinsă
singură.
Te voi înveseli
cînd ai să mă strigi pe nume de clown,
te voi înduioşa
cînd mă vei chema sub nume de porumbel.
Toiag am să fiu
oricînd vei avea un urcuş,
la nevoie,
ne vom prăvăli uniţi
într-un torent de pietre.
La orice oră mă vei afla
să te dezmierd sau să te plîng
nu mă lăsa să-mi ratez
menirea de umbră.
Hiatus I
La prima vedere versul e bun... Apoi, sticleşte spart. încep să văd, la a treia, a patra lectură hăul dintre mine şi cuvinte.
Şi încerc să repar ceea ce poate nu voi
fi avut dreptul vreodată să fac.
Astăzi..., o benefică certitudine inversă
Dacă nu m-aş pune la îndoială
aş prinde ininteligibil aripi
zburătăcind prin fraze goale
şi ameţind între statui de ghips.
Dacă nu m-aş pune la îndoială
n-aş îndrăzni să te aleg drept cititor,
nici îndurare să aştept
dinspre glacialul prestigiu
al cuvintelor.
Cutez fiindcă pot
să nu cred orbitor
în mine nici primăvara.
Astăzi..., contraste
Altădată aş fi primit,
fără a clipi, orice,
azi verbul a lăsa mă uluieşte,
cu demnitatea-i translucidă,
se-mpreunează în mine,
vîrsta rotundă cu vîrsta pătrată
timbrul grabei cu timbrul răbdării.
Pînă la supărarea
ceasornicului
îndur zvîcnete
sau lăcrimez iubire
cu ochii lipiţi
cîntînd
de voi doi
vioi,
gîndăcei,
firea mea n