Dinastii literare

Barbu Cioculescu nu are dreptate atunci când susţine că în istoria literaturii române există o singură dinastie literară: I.L. Caragiale - Mateiu I. Caragiale. În realitate mai există cel puţin una şi anume aceea reprezentată de el însuşi şi de tatăl său, Şerban Cioculescu.

Poate nu întâmplător, Şerban Cioculescu este cunoscut, printre altele, ca exeget al lui I.L. Caragiale, iar Barbu Cioculescu - ca exeget al lui Mateiu I. Caragiale. Acestui al doilea Caragiale, nu prea iubit de propriul lui tată şi în general neînţeles de contemporani (dar având parte de o glorie postumă pe care probabil numai el însuşi a prevăzut-o), Barbu Cioculescu i-a consacrat o monografie bine documentată şi elegant scrisă, De la Mateiu citire... (după ce i-a dedicat şi un ,dosar critic" Mateiu I. Caragiale. Receptarea operei, Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2004).

Barbu Cioculescu nu este, cum se întâmplă în alte cazuri, doar fiul lui Şerban Cioculescu, ci şi un autor cu o identitate literară. Cărţile sale de versuri şi proză scurtă, de o desuetudine intenţionată şi rafinată, ediţiile critice şi traducerile pe care le-a realizat cu competenţă (şi voluptate) de filolog şi mai ales articolele de o ironie fină despre stilul de viaţă din România de azi îl prezintă ca pe un scriitor experimentat, greu de confundat cu alţii.

Ştiind bine ce înseamnă literatura, studiind-o şi practicând-o, autorul monografiei este în măsură să descifreze până la cele mai discrete nuanţe semnificaţiile vieţii şi operei lui Mateiu I. Caragiale. Remarcabil este, de la început, portretul psihologic şi moral pe care îl face personajului său, definit ca termen al unui încordat raport tată-fiu:

,După propriile-i mărturisiri, pe la 15 ani, heraldica, disciplină cu multiple ramificaţii, nu mai avea secrete pentru el [...]. Ca o încoronare, artis