Roinitia (Melissa officinalis) este cunoscuta inca din antichitate pentru proprietatile sale terapeutice. Este o planta melifera originara din Asia orientala. In tara noastra infloreste din iunie pâna in august si este cunoscuta sub mai multe denumiri: floarea stupilor, busuiocul stupului, matacina, menta turceasca, iarba roilor. Creste in gradini, lânga ziduri, garduri, in spatiile libere dintre vii. Florile au o culoare alba, alb-galbuie sau alb-liliachie si un miros de lamâie. Frunzele se recolteaza in perioada in care planta este inflorita. Planta contine uleiuri eterice pe lânga alti compusi: citralul (o aldehida nesaturata), citronelolul (un alcool nesaturat), taninuri, rasini, saponine, acidul succinic, cafeic, vitamina C, geraniol. Datorita acestor substante calmeaza durerile abdominale si ajuta la eliminarea gazelor din intestin, stimuleaza secretiile biliare si regleaza digestia. Are, de asemenea, proprietati tonice si sedative. Se recomanda in boli de stomac si ficat, astm, anemie, balonari, indigestie, intepaturi de albine, viespi, slabirea memoriei, boli de plamâni, maladia Parkinson, ameteli. Utilizare Infuzia se prepara din doua lingurite cu vârf de frunze de roinita la o cana de apa clocotita. Se lasa un minut, apoi se strecoara si se beau doua-trei cani pe zi. Pentru tratarea insomniilor se beau doua cani seara inainte de culcare. Comprese cu ceai concentrat de roinita se pot aplica pe locurile dureroase in reumatisme si hematoame. Baile cu roinita au efect cicatrizant. Se lasa la macerat pâna a doua zi cinci pumni de planta in cinci litri de apa. Se incalzeste si se adauga la apa pentru baie. Tinctura se prepara astfel. Intr-o sticla se pun frunze si flori pâna aproape s-a umplut, se acopera cu alcool de concentratie 38-40% si se lasa doua saptamâni la loc insorit. Se folosesc patru-cinci picaturi cu zahar, de trei ori pe zi, in bolile cardiovascula