Era titlul unui poem din placheta de debut a lui Dan Sociu (Borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână, 2002), editată în condiţii precare şi intruvabilă în librării. Ca şi cum s-ar fi urmărit un usturător, deloc franciscan paralelism între formula tânărului autor - minimalism şi mizerabilism soft, apatie discursivă şi anodin cotidian, versuri cu muzică spartă, o imagistică fără relief - şi condiţiile de strictă editare a poeziei lui. Un al doilea volum, publicat în 2004, prelua şi aşeza pe copertă fericita sintagmă, recuperând sumarul celui dintâi şi suplimentându-l cu un număr de texte noi. Parte din vina lui, parte din cea a unor editori inimoşi, dar fără noţiuni elementare de marketing şi promovare, Dan Sociu a pierdut startul în competiţia ,milenaristă". Alţi componenţi ai generaţiei 2000 i-au luat-o înainte, impunând, alături de semnăturile proprii, câteva poetici distincte. Între ,manifestul fracturist" al lui Marius Ianuş şi neoexpresionismul Ruxandrei Novac, modernismul rece al lui Claudiu Komartin şi cel interiorizat până la boală al unor Teodor Dună ori Dan Coman, nota specifică a poetului născut în Botoşani, altfel uşor perceptibilă, nu a mai putut face diferenţa.

Până la explozia acestor Cântece eXcesive: un volum adevărat la propriu şi la figurat, în care autorul se prezintă pe deplin decantat, fidel încă modului postmodernist de a înţelege poezia, dar găsind acel punct de fugă dintr-o manieră în-curs-de-constituire. Probabil că este o simplă coincidenţă, dar exact obiecţia principală făcută, într-o cronică din România literară, debutului său editorial (,Dan Sociu poate, fireşte, să ia lirica, literatura, totul în glumă; ar fi însă păcat ca un tânăr autor atât de înzestrat să nu se ia pe el însuşi în serios.") se vede acum sufocată de calitatea şi intensitatea versurilor, de mizele noi puse în joc, într-o lirică deopotrivă biografică