Suporterii feroviari au fost alături de favoriţii lor, la MediaGalaxy, sufocându-i pe fotbalişti, în încercarea de a lua autografe şi instantanee.Pentru a evita îmbulzeala, jucătorii din Suporterii feroviari au fost alături de favoriţii lor, la MediaGalaxy, sufocându-i pe fotbalişti, în încercarea de a lua autografe şi instantanee. Pentru a evita îmbulzeala, jucătorii din Grant au sosit separat, fiind luaţi pe rând în primire de înfocaţii susţinători ai Rapidului. Dani Coman a zăbovit cel mai mult alături de fani, în jurul său creându-se o coadă de aproximativ 20 de metri. Suporterii cereau autografe sau se fotografiau cu noul idol venit în Grant din Piteşti. O doamnă la aproximativ 50 de ani, cu părul vopsit vişiniu, prins într-o bentiţă de aceeaşi culoare, a fugit repede din preajma goalkeeper-ului rapidist şi l-a luat în primire pe Ciprian Vasilache, explicându-i, ca o adevărată mamă, ce să scrie pe posterul cu echipa lui Răzvan Lucescu pe care-l ţinea atentă în mână. şi Dănuţ Perjă a intrat în atenţia suporterilor, care i-au cerut, blând, socoteală pentru primul gol de la Hamburg. "Ce-ai făcut la gol?", l-au luat în colimator fanii. "A fost greşeală tehnică", s-a auzit răspunsul fundaşului, care însă nu a mai putut zice nimic, pentru că fanii i-au spus că a fost iertat.
Copos l-a lăudat pe Lucescu Chiar dacă s-au pierdut, pentru câteva momente, prin alte magazine, Nicolae Grigore şi Adrian Rusu au fost şi ei asaltaţi de fani, ca de altfel şi Daniel Pancu, care, chiar dacă nu a evoluat în niciun meci pentru rapidişti în Cupa UEFA, este printre cei mai iubiţi fotbalişti din Grant. Patronul alb-vişiniilor a ajuns printre primii în mallul din Regie şi a recunoscut din nou că era să facă cea mai mare greşeală a vieţii când a vrut să-l demită pe Răzvan Lucescu, pentru că acesta, la mai puţin de 40 de ani, a făcut cea mai mare echipă din istoria Rapidului.