Nu exageram daca punem pe seama acestei separari de natura o catastrofa mai mare decit suma razboaielor si revolutiilor care au avut loc de cind s-a insinuat in istoria lumii aceasta uriasa schizofrenie. Obiceiul (vicios) de a rasfoi reviste si carti vechi si chiar de a citi poezii defuncte tine cu succes locul rasfoirii presei cotidiene; obiceiul este "vicios" pentru ca produce o stare de dependenta, dar nu numai de asta, ci si pentru ca are si un dram de perversiune care te face sa astepti cu sufletul la gura noutatile foarte vechi, care, deseori, au o savoare mai incitanta decit noutatile actuale. Lumea privita printr-un binoclu inversat devine, cit ar fi de veche, palpitanta. Treaba asta este, de fapt, foarte usoara; destul sa-ti pierzi o oarecare stare de tifna si judecata cronologica asupra valorilor si iti vei descoperi un fond de candoare pe care tu insuti il ignorai. O strofa ca aceasta, prafuita strofa "Soarele rotund si palid se prevede printre nori" etc., etc., de care ai uitat inca de cind erai elev, capata o gratie noua, oricum, devine suportabila; as spune ca devine mai suportabila decit oricare dintre unele versuri actuale pe care se straduieste sa le impuna unul sau altul, care incearca marea poeziei moderne cu degetul (degetul de la picior). Dar aceste lucruri sint atit de cunoscute, incit nimeni nu le mai ia in seama; de fapt, de la aceasta "neluare in seama" incepe tristul pustiu de cenusa, marea noastra lehamite. O multime de observatii stimuleaza insa poezia si "cartea" altor timpuri; trecerea iremediabila, disparitia, stilul de viata, mentalitatea. Nu sint neaparat nostalgice... nu ai schimba viata actuala de care te simti iritat pentru linistea agresta de odinioara. Dar unele schimbari te intriga in mod special, unele mentalitati erau mai, hai sa zicem, "sanatoase". Printre acestea situez in special schimbarea relatiilor afective cu natura. O