In noaptea de joi spre vineri, dupa o cursa nebuneasca, cu un autoturism Mercedes, trei tineri au fost grav raniti, fiind transportati, de urgenta, in stare critica, la spitalul "Floreasca". S-a intimplat in jurul orei 1.00 noaptea, cind Florin-Gabriel H., 23 de ani, fiul fostului administrator al celei mai mari ferme vegetale din Braila, decedat in urma cu doi ani, aflat la volanul Mercedesului BR.01.HDY, pe Str. Fata Portului, pe faleza, a pierdut controlul bolidului, din cauza vitezei excesive, a parasit partea carosabila si s-a izbit de un copac. Masina a fost facuta armonica, iar trei dintre cei cinci ocupanti ai autoturismului au fost grav raniti, respectiv soferul, care este student in Bucuresti si are si domiciliul in capitala, Madalina M., 19 ani si Ciprian C., 21 de ani, ambii din Braila - toti copii de potentati ai Brailei. Initial, acestia au fost transportati la Neurochirurgie Galati, dupa care au fost transferati la Bucuresti. Tinarul sofer era cunoscut ca adept al vitezei, informeaza surse din cadrul Serviciului Politiei Rutiere. Din aceleasi surse am mai aflat ca numai fata, aflata pe scaunul din dreapta soferului, purta centura de siguranta.
In noaptea de joi spre vineri, dupa o cursa nebuneasca, cu un autoturism Mercedes, trei tineri au fost grav raniti, fiind transportati, de urgenta, in stare critica, la spitalul "Floreasca". S-a intimplat in jurul orei 1.00 noaptea, cind Florin-Gabriel H., 23 de ani, fiul fostului administrator al celei mai mari ferme vegetale din Braila, decedat in urma cu doi ani, aflat la volanul Mercedesului BR.01.HDY, pe Str. Fata Portului, pe faleza, a pierdut controlul bolidului, din cauza vitezei excesive, a parasit partea carosabila si s-a izbit de un copac. Masina a fost facuta armonica, iar trei dintre cei cinci ocupanti ai autoturismului au fost grav raniti, respectiv soferul, care este student in Bucuresti si a