Potrivit rectorului Marius Bojiţă, s-a ajuns la această hotărâre, în urma solicitărilor a peste 200 de studenţi medicinişti, sosiţi din SUA după sesiunea de toamnă, pentru o reexaminare Potrivit rectorului Marius Bojiţă, s-a ajuns la această hotărâre, în urma solicitărilor a peste 200 de studenţi medicinişti, sosiţi din SUA după sesiunea de toamnă, pentru o reexaminare târzie. După ce reclamaţiile studenţilor la adresa universităţii s-au acumulat, reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti au contactat conducerea UMF, pentru a căuta o soluţie de compromis. Bojiţă ne-a confirmat contactele cu ambasada şi ne-a comunicat că a decis eliberarea foilor matricole, cu rezultatele sesiunii de iarnă a studenţilor şi cu examinările modulare la zi.
Rectorul Bojiţă: "Medicina nu se face la fără frecvenţă"
"Le-am cerut angajamentul studenţilor, că pleacă pe proprie răspundere, şi i-am avertizat că nu vom mai angaja o sesiune specială, după sesiunea normală de toamnă", ne-a spus Bojiţă. Pentru a câştiga mai mulţi bani, studenţii pleacă cu mult înaintea sesiunii de vară, şi vin mult după începerea noului an universitar. "Medicina nu se face la fără frecvenţă", ne-a spus Bojiţă. Rectorul UMF le-a propus studenţilor turişti să-şi recupereze anticipat, în timpul anului şcolar, şi practica de 4 săptămâni din timpul verii. Bojiţă crede că studenţii ar trebui să câştige bani în timpul vacanţei şi în România, nu doar peste Ocean. "Prostituţia viitorilor intelectuali, prin toaletele şi restaurantele din Vest, ar trebui să înceteze", susţine Bojiţă.
De cealaltă parte, liderul Consorţiului Organizaţiilor Studenţeşti Cluj, medicinistul Iancu şerbănescu, ne-a spus că înţelege dorinţa rectoratului UMF de a avea studenţi bine pregătiţi, dar îi înţelege şi pe studenţi, care-şi câştigă în SUA banii pentru a-şi continua studiile. "Pentru unii dintre aceştia, continuarea s