Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sistem "ingenios" de a obţine ilegal terenuri la Suceava

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 martie 2006 ·

"Asemenea documente au fost folosite pentru a intra în posesia unor terenuri care se ştia că nu vor fi revendicate, foştii proprietari neavând moştenitori", a spus Onofrei. În alte situaţii, s-a depistat că primăriile au emis documente numai pentru a fi prezentate în instanţă şi nu au fost înscrise în registrul emitentului, iar în alte cauze, documente care sunt înscrise în registrele primăriilor nu mai există fizic.

Mai multe acţiuni, aceleaşi documente

Potrivit lui Onofrei, o altă metodă de a obţine ilegal terenuri, prin instanţe, este de a intenta mai multe acţiuni în justiţie de constatare a dreptului de proprietate, folosindu-se aceleaşi documente de proprietate, dar de fiecare dată pe numele altei persoane din familie. "Au fost cazuri când instanţa a emis hotărâri pentru trei cauze, prin care recunoştea dreptul de proprietate al solicitantului, pe acelaşi set de documente, fiind înlocuit numai numele solicitantului. Astfel, comisia locală de fond funciar a fost nevoită să pună în posesie beneficiarul hotărârii judecătoreşti, dar, de fapt, proprietatea a fost triplată", a spus prefectul de Suceava.

Onofrei a subliniat că nu instanţele sunt vinovate, ci instituţiile care produc astfel de documente şi a precizat că situaţiile constatate sunt cercetate, dar că se impune o remăsurare a tuturor suprafeţelor restituite. El a apreciat că prin acest mecanism "mii de hectare de teren au ajuns unde nu trebuia". "Vom începe verificările din comuna Marginea, unde situaţia este foarte complicată, fiind hotărâri judecătoreşti peste hotărâri judecătoreşti şi titluri de proprietate peste titluri de proprietate", a conchis Onofrei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 21 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum 47 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 25 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

300.000 de români din diaspora au votat până duminică la ora 8.00

Mediafax acum 20 minute
Aproape 300.000 de români din diaspora au votat la primul tur al alegerilor prezidenţiale până duminică la ora 8.00. Datele arată o participare diversificată, cu prezenţe consistente în ţările europene cu mari comunităţi de români, dar şi o implicar

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°