După 20 de ani, Steaua, din nou la Sevilla, nu în finala lui „C1”, ci în „Cupa UEFA”, un meci în care viteziştii şi-au pus multă speranţă. Era manşa a doua a sferturilor de finală, din UEFA, după ce cu o săptămână în urmă, ca şi cu un an înainte, cu Villareal, a fost 0-0. Steliştii aveau două din trei variante pentru a merge mai departe în sferturi. Victoria şi egalul cu gol înscris. De pe aceste coordonate a început partida de pe al doilea stadion andaluzian. În tribună, puţină lume, poate cei mai înfocaţi susţinători ai gazdelor, numai vreo 15.000, din care circa 1.000 de români, de prin Spania. Timpul bun pentru fotbal, terenul acceptabil. Spaniolii încep mai bine şi cel mai reprezentativ om al acestora, Juaquin, în minutul 8 trimite o ghiulea din 16 m, care trece razant cu transversala. După patru minute, Ghionea primeşte un balon din corner şi trimite cu capul din 8 m, la vinclu, dar Contreras respinge în corner. În minutul 14, Dorin Goian opreşte o acţiune începută de Tardelli, care trimite în cross, un balon pe stânga. Bănel Nicoliţă scapă şi la centrarea lui Paraschiv, şutează din 6 m, dar mingea se plimbă prin faţa porţii.
Portarul stelist Carlos, se evidenţiază în minutul 20, când scoate în extremis de sub transversală, o minge trimisă de Robert, din 6 m. acelaşi Robert, nemarcat, trimite o boltă din 10 m, dar balonul ocoleşte poarta. Prima repriză găseşte o formaţie stelistă, cu un joc reţinut, dar şi cu o surpriză, Petre Marin, care l-a marcat strict pe cel mai puternic atacant al gazdelor, Joaquin.
La reluare, steliştii îşi dau seama că pot mai mult. Insistă şi în minutul 54, Rădoi recuperează un balon, îl vede pe Bănel, căruia îi trimite mingea, şi cu un sprint irezistibil, deşi talonat de Juanito, înscrie plasat. Era 0-1 şi meciul curgea în favoarea bucureştenilor. Coach-ul sevillian face două schimbări, trimiţând în teren doi jucători de f