Prezent la Târgu Mureş pentru reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai PNL, vicepreşedintele liberal Ludovic Orban nu a pierdut prilejul de a lansa un atac la adresa preşedintelui Băsescu, pe care l-a acuzat de imixtiune în treburile interne al partidelor politice. De asemenea, Orban l-a criticat şi pe liderul PD Mureş, Dorin Florea, pe care l-a caracterizat drept un "accident genetic", care a intrat în PD din oportunism, după ce a susţinut, în 2004, PSD.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, l-a atacat şi el pe Dorin Florea, pe care l-a acuzat de faptul că exercită, prin intermediul inspectorului general Suzana Ganţă, presiuni asupra directorilor de şcoli, pentru a intra în PD. Nicolăescu a precizat că, dacă aceste presiuni se confirmă, va cere ministrului Educaţiei, Mihail Hărdău, destituirea Suzanei Ganţă. De asemenea, Nicolăescu l-a taxat pe Florea şi pentru declaraţiile referitoare la inutilitatea Autostrăzii Bechtel, subliniind că acest proiect reprezintă o prioritate pentru guvernul actual. Orban le-a prezentat primarilor şi consilierilor locali şi judeţeni prezenţi la şedinţa Ligii Aleşilor Locali proiectele pe care le promovează partidul pentru accelerarea procesului de descentralizare a administraţiei publice. Printre soluţiile pentru creşterea gradului de autonomie a autorităţilor locale pe care le are în vedere PNL se numără, potrivit lui Orban, modificarea Codului Fiscal în sensul colectării impozitului pe terenul extravilan direct la bugetele locale, dar şi modificarea legislaţiei actuale în aşa fel încât o cotă din taxele încasate de Administraţia Naţională a Drumuilor să fie transferată către autorităţile locale, pentru întreţinerea drumurilor din reţeaua naţională care le traversează, lucrări care în prezent trebuie suportate din bugetele locale. (R.T.)
Prezent la Târgu Mureş pentru reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai PNL, vicepreşedintele