(Foto: )
Curtea de Apel Cluj a emis miercurea trecuta o sentinta in Cazul Nita. Fostul director al Colegiului National "Emanuil Gojdu" din Oradea, Adrian Nita, a fost condamnat, in prima instanta, de Tribunalul Cluj la doi ani si sase luni de puscarie.
Alte doua cadre didactice, sotia acestuia – Maria Nita si fostul adjunct al institutiei oradene, Nicolae Moldovan, au primit si ei sentinte de privare de libertate, cate sase luni fiecare. Tot sase luni de parnaie a luat si fosta secretara de la Gojdu, Lucia Abrudan.
Pedepsele au fost stabilite sub mentiunea de suspendare conditionata. Cei trei dascali si secretara au declansat, in vara lui 2000, scandalul anului din invatamantul romanesc, fiind autorii falsificarii notelor de la examenul de admitere.
In urma dezvaluirilor din presa, cadrele didactice au fost cercetate pentru comiterea infractiunilor de abuz in serviciu, fals in inscrisuri sub semnatura privata si omisiunea de a sesiza organele judiciare.
In prezent, in urma apelului, cauza a fost trimisa la Curtea de Apel Cluj, care a decis retransferarea dosarului la Tribunalul Cluj pentru rejudecare, cu motivatia ca in cauza nu a fost citat Ministerul Invatamantului.
Mai presus de lege
Cartea de vizita nepatata, pana atunci, a Colegiului National "Emanuil Gojdu" poarta din vara lui 2000 blamul falsurilor grosolane ale fostei conduceri a liceului.
Directorul general de atunci, Adrian Nita, ajutat de sotia sa Maria Nita, directorul adjunct Nicolae Moldovan si secretara Lucia Abrudan au masluit notele la testele de verificare a cunostintelor de limba franceza si engleza, pe motiv ca acestea ar fi fost mult prea mari.
Toate listele nominale ale elevilor care au participat la ad