Dupa extirparea lui Nastase de pe corpul partidului, PSD are hemoragie generala. Hemoragie de demisii, hemoragie de declaratii, acuzatii, insulte, injuraturi neaose, cereri de demisie, propuneri de congres curg dintr-o parte intr-alta fara incetare. Mircea Geoana, ca un felcer nepriceput, incearca sa puna un pansament intr-o parte si hemoragia incepe in alta parte, unde infige cutitul un Iliescu, un Iorgovan sau gasca ranita a lui Nastase... Iliescu: "Sa plece toti cei care sunt patati!" Ion Iliescu, proaspat instalat de Geoana ca sef al Consiliului de Onoare al PSD, a declansat ofensiva pentru decapitarile celor care se incadreaza in categoria "Adrian Nastase", adica cei "patati, vulnerabili si santajabili". Iliescu a declarat, ieri, dupa o intalnire cu sefii PSD Bucuresti, ca "mai exista si altii care trebuie sa faca pasul inapoi, sunt foarte multi aceia". Ca de obicei, Iliescu nu a vrut sa nominalizeze, insa a precizat ca "se stiu ei singuri". Sambata seara, intr-o emisiune televizata, Iliescu a vorbit de asemenea de necesitatea convocarii unui congres extraordinar pentru alegeri in PSD: "Trebuie sa se dea la o parte toti cei santajabili, toti cei care au dosare in cercetare sau sunt discutati in presa, sa dispara cei cu vulnerabilitati, cei santajabili". Iliescu a aratat ca "PSD, prin structura membrilor sai, este un partid de stanga, dar purtatorii sai de drapel sunt perceputi ca niste imbogatiti si oamenii nu se mai simt reprezentati de ei". De aceea, a explicat Iliescu, nu numai Adrian Nastase trebuia sa se retraga, ci si ceilalti lideri care sunt prea bogati pentru a-i putea reprezenta pe alegatorii saraci. Intrebat daca este vorba despre Mitrea, DIP, Hrebenciuc, Iliescu a spus ca "pot fi nu 1, nu 2, nu 5, nu 10. Poate fi o intrega pleiada de lideri care sa plece, si de la centru, si din teritoriu". Acestia ar trebui sa fie inlocuiti cu oameni "credibili",