DE SUFLET Tot ceea ce stim despre Vlad Tepes provine din putinele documente istorice si din bogatul fond de legende si traditii.
Prin legenda se intelege in general o povestire cu caracter fictiv. Ovidiu Barlea, in lucrarea "Folclorul romanesc", spune ca, in opozitie clara cu etimologia termenului, legenda denumeste "o naratiune cu tel explicativ sau un comentariu despre oameni si aspecte mai proeminente". Legendele sunt cele care au intretinut si faima lui Vlad Tepes, la noi si peste granite. Si putem afirma ca dintre toti domnitorii romani cea mai mare faima a capatat-o Vlad Tepes, prin nenumarate productii literare realizate pe seama sa.
Faptele lui Vlad Tepes s-au transmis inca din timpul vietii lui prin povestirile scrise in germana si slavona, la care s-au adaugat si cele orale romanesti. Toate au circulat inca din timpul vietii domnitorului. Dupa mediul in care s-au format si au circulat legendele despre Vlad Tepes, Nicoale Stoicescu le clasifica in trei: in zona sud-est europeana se scoate in relief vitejia neasemuita a lui, in zona rasariteana se subliniaza calitatea de domn aspru, dar drept, iar in zona central-europeana domina trasaturile de cruzime nemotivata. Pornind de la povestirile germane, creatiile de mai tarziu, tot exagerandu-i trasaturile negative ale lui Tepes, aveau sa dea nastere lui "Dracula", monstrul de cruzime care nu are nimic comun cu Vlad Tepes.
VARIANTA GERMANA. Cel mai vechi manuscris pastrat al povestirilor in limba germana se afla la Manastirea Saint Gall din Elvetia si dateaza din secolul al XVII-lea, dar el a fost scris si a circulat inca din timpul vietii domnitorului. Acest text povesteste intr-o maniera foarte subiectiva despre faptele lui Tepes, de care sasii din Transilvania erau foarte nemultumiti. Copii ale manuscrisului povestirii circulau insotite si de xilogravuri reprezentand cruzimea lui Vlad, accentu
