"Cu siguranta ca vom cistiga acest meci insa mai putin conteaza scorul, cit mai ales spectacolul. Sper ca echipa sa faca un joc spectaculos care sa ofere minunatilor nostri suporteri posibilitatea de a se bucura din plin de ceea ce vad in teren", isi dorea la inceputul meciului Ionel Antihi, presedintele Consiliului director al HC Dunarea.
Numai ca handbalistele brailene si-au subestimat adversarele si, timp de 25 de minute, jocul a fost echilibrat de parca nu jucatoarele "lanternei" erau in teren, ci unele ale unei echipe din prima parte a clasamentului.
Patru a deschis scorul in minutul 2, insa CSM-ul a egalat prin Tuca si a preluat conducerea in urma unui 7 metri transformat de Alina Deliceanu.
Gazdele au avut o tresarire de orgoliu si s-au distantat la trei goluri in minutul 18 insa au ratat apoi un contraatac si un 7 metri dupa care a urmat o revenire a sibiencelor si o noua egalitate, 9-9 in minutul 21.
Handbalistele brailene au devenit mult mai sigure in aparare si mai eficiente in atac, astfel ca au plecat la cabine cu un avantaj de patru goluri. Irina Radovici, cea mai buna jucatoare de pe teren din prima repriza, a marcat pentru 12-11, iar Marcela Lupu a stabilit diferenta de patru goluri printr-o reusita superba de la 9 metri chiar in ultimele secunde ale reprizei.
"Sedinta" din pauza a fost mobilizatoare
Bineinteles ca evolutia mai putin convingatoare din prima parte a intilnirii nu a ramas fara urmari. Profesoara Alexandrina Soare le-a bagat pe fete intr-o sedinta scurta, dar care si-a facut efectul din plin in a doua parte a jocului.
Gazdele au schimbat sistemul de aparare care s-a dovedit a fi mult mai eficient, iar faza de atac a fost tratata cu mai multa concentrare si cu efecte vizibile pe tabela de marcaj. Din minutul 35 si pina in minutul 44 HC Dun