(Foto: )
Sprijinul neasteptat pe care Alianta DA l-a primit din partea PRM pentru alegerea lui Bogdan Olteanu la sefia Camerei Deputatilor se pare ca a venit in urma unor negocieri secrete purtate intre senatorul PNL, Mihai Lupoi si presedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor.
Potrivit informatiilor noastre, negocierile au fost purtate intre doi fosti colegi de partid – Lupoi si Vadim, iar sprijinul pentru alegerea Presedintelui Camerei Deputatilor a fost castigat de catre Alianta in schimbul unui nou sediu cu care s-a ales PRM.
Partidul Conservator a fost luat prin surprindere de schimbarea de macaz a PRM. "Nu ne-am asteptat la un asemenea rezultat la sprijinul acordat candidatei noastre Daniela Popa. Prin ceea ce a facut, PRM a dovedit inca o data ca nu are alte interese decat cele de grup", ne-a declarat presdintele PC Cluj, Petru Calian.
Pentru a dovedi lipsa de consecventa a peremistilor, Petru Calian a reamintit declaratiile lui C. V. Tudor care sustinea ca nu va vota niciodata alaturi de UDMR. Calian a dezvaluit modul in care s-au purtat negocierile dintre PNL si PRM si personajele care au participat la discutii.
"S-au purtat negocieri secrete in noaptera dinaintea votului, iar unul dintre negociatori a fost Mihai Lupoi", sustine Calian. "Din partea PRM cel care a negociat cred ca a fost C.V. Tudor", a mai adaugat acesta. "In schimbul voturilor primite de la PRM, Lupoi a promis acestora un nou sediu in centrul Bucurestiului", ne-a declarat Calian.
Intrebat daca au avut loc negocieri secrete si cu PC, Calian a sustinut ca nu crede ca intre partidul din care face si Alianta au avut loc discutii.
De asemenea, deputatul conservator a opinat ca PC nu a incalcat protocolul Coalitiei prin promovarea unui candidat propriu, mo