Pe 6 martie TVR1 a început difuzarea unei serii de şase emisiuni – Femei adevărate, primul program de acest fel din România, care abordează subiecte de sănătate a reproducerii într-o manieră atractivă şi educativă în acelaşi timp. Se urmăreşte informarea corectă şi detaliată, cu privire la importanţa planificării unei sarcini şi folosirea metodelor de contracepţie, consultarea celor mai potriviţi specialişti, viaţa sănătoasă în timpul sarcinii, depistarea cancerului cervical şi a cancerului de sân, prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală, precum şi ameliorarea efectelor neplăcute ale menopauzei. Emisiunea Femei adevărate, bazate pe un mini-serial în 6 episoade se difuzează în fiecare luni pe TVR 1, între orele 17-18. Seria Femei adevărate se derulează în cadrul Iniţiativei pentru sănătatea familiei din România, pe baza unui acord de colaborare dintre TVR şi Population Services International (PSI), împreună cu John Snow, Inc. (JSI) şi Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS). (C.A.)
Pe 6 martie TVR1 a început difuzarea unei serii de şase emisiuni – Femei adevărate, primul program de acest fel din România, care abordează subiecte de sănătate a reproducerii într-o manieră atractivă şi educativă în acelaşi timp. Se urmăreşte informarea corectă şi detaliată, cu privire la importanţa planificării unei sarcini şi folosirea metodelor de contracepţie, consultarea celor mai potriviţi specialişti, viaţa sănătoasă în timpul sarcinii, depistarea cancerului cervical şi a cancerului de sân, prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală, precum şi ameliorarea efectelor neplăcute ale menopauzei. Emisiunea Femei adevărate, bazate pe un mini-serial în 6 episoade se difuzează în fiecare luni pe TVR 1, între orele 17-18. Seria Femei adevărate se derulează în cadrul Iniţiativei pentru sănătatea familiei din România, pe baza unui acord de colaborare dintre TVR