Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a deschis, până în prezent, 51 de dosare în care s-a cercetat posibila deturnare a banilor proveniţi prin programele PHARE, ISPA şi SAPARD. Ministrul Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a deschis, până în prezent, 51 de dosare în care s-a cercetat posibila deturnare a banilor proveniţi prin programele PHARE, ISPA şi SAPARD. Ministrul delegat pentru controlul utilizării finanţărilor internaţionale, Cristian David, a declarat că sumele totale care au fost verificate se ridică la 100 milioane de euro. Conform statisticilor DLAF, cele mai "vânate" programe au fost PHARE (30 de dosare întocmite), SAPARD (zece dosare) şi ISPA (trei dosare), alte programe externe (opt dosare). Multe dintre ilegalităţile descoperite au fost semnalate Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA) pentru că sunt implicaţi funcţionari publici. Ministrul de interne, Vasile Blaga, a afirmat că sunt deschise 38 de dosare penale în care sunt implicate 83 de persoane (primari, viceprimari, angajaţi ai consiliilor judeţene şi locale), care au produs pagube de 8,2 milioane de euro. Metodele cele mai folosite în accesarea frauduloasă a banilor europeni sunt: acordarea ilegală de finanţări, deturnarea fondurilor de către grupuri de interese, licitaţiile fictive şi prezentarea unor documente false. România va primi, în intervalul 2007-2013, fonduri europene în valoare de 29 miliarde de euro, dar, în cazul în care organismele europene au suspiciuni cu privire la corectitudinea utilizării acestora, ajutorul financiar poate fi blocat.
Dosare deschise la DLAF
30 dosare PHARE Fraude posibile - 10.313.843 euro
10 dosare SAPARD Fraude posibile - 1.995.994 euro
8 dosare alte programe Fraude posibile - 323.611 euro
3 dosare ISPA Fraude posibile - 2.000.000 euro