Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tractorul SA nu are cu ce să îşi plătească salariile

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 22 martie 2006 ·

Directorul general al societăţii Tractorul SA, Titus Şerban, s-a deplasat la începutul acestei săptămâni la Bucureşti pentru a purta tratative cu reprezentanţii Guvernului în ceea ce priveşte recuperarea taxei pe valoare adăugată corespunzătoare exporturilor realizate de uzina braşoveană în perioada decembrie 2005 – februarie 2006. „Este vorba despre 51 de miliarde de lei, bani care provin din exportarea a peste 800 de tractoare”, spune Şerban. Banii sunt necesari pentru că la sfârşitul acestei săptămâni conducerea uzinei trebuie să acorde salariile angajaţilor. „Pentru acordarea salariilor am avea nevoie de 8-9 miliarde de lei, bani pe care în momentul acesta nu îi avem”, a mai spus sursa citată.

Conducerea societăţii susţine că până acum TVA-ul din exporturi era compensat cu cel pe care ar fi trebuit să îl plătească uzina pentru vânzările de pe piaţa internă, „dar acum nu mai producem pentru piaţa internă, ci doar pentru extern – luna viitoare este ultima în care mai producem pentru piaţa internă, pentru că nu avem comenzi”, mai spune directorul uzinei.

Pentru că, la întâlnirile de luni, Şerban a fost însoţit şi de prefectul Aurelian Danu, conducerea uzinei se aşteaptă în următoarea perioadă la convocarea unei întâlniri cu parlamentarii braşoveni pentru ca aceştia să facă lobby pentru recuperarea de către uzină a TVA-ului datorat de stat.

O nouă Ordonanţă Tractorul?

Potrivit unui comunicat al AVAS, Tractorul SA a acumulat în ultimii ani datorii totale de 6.500 miliarde lei vechi, care pun în pericol desfăşurarea activităţii în bune condiţii. Ultima solicitare a conducerii societăţii, privind returnarea TVA, în valoare de 51 miliarde ROL, aferentă exporturilor realizate, a fost respinsă de către reprezentanţii Comisiei Fiscale din cadrul Ministerului Finanţelor.

Returnarea celor 51 de miliarde ROL este posibilă numai printr-o

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 49 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 26 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°