României de către SUA este foarte asemănător cu acela administrat unor state ca Rusia, Belarus sau Uzbekistan, ţări care nu se pot lăuda că au relaţii atât de cordiale cu Washingtonul.La României de către SUA este foarte asemănător cu acela administrat unor state ca Rusia, Belarus sau Uzbekistan, ţări care nu se pot lăuda că au relaţii atât de cordiale cu Washingtonul.
La începutul anului 2006, ministrul de externe al Bulgariei, Ivailo Kalfin, şi ambasadorul american de la Sofia, John Beyrle, au semnat Harta de Parcurs a programului Visa Waiver, al cărui scop final este includerea vecinului nostru de la Sud în lista ţărilor ai căror cetăţeni au dreptul de a călători în SUA fără vize. Semnarea "hărţii" a fost precedată de formarea în aprilie 2005 a unui Grup Comun de Lucru în domeniul consular a cărui menire a fost aceea de a asista autorităţile bulgare să îndeplinească cerinţele preliminare de includere în programul Visa Waiver. Acestea sunt: stabilitate economică, o rată scăzută de refuz a aplicanţilor pentru vize americane, eficienţa agenţiilor însărcinate cu aplicarea legilor, controlul sigur al graniţelor, introducerea paşapoartelor biometrice şi un sistem funcţional de raportare a paşapoartelor furate sau pierdute. La toate aceste criterii de performanţă, cu excepţia ratei de refuz a solicitărilor de vize, unde vecinii noştri stau mai bine, România şi Bulgaria sunt comparabile. Cu toate acestea, România nu numai că nu are o hartă de parcurs, dar nici nu a reuşit să formeze Grupul Comun de Lucru. În Bulgaria, rata de refuz pentru aplicanţii de vize este de 14 la sută, iar în România, potrivit datelor furnizate de MAE, este de 22 la sută.
Bulgaria a negociat mult mai dur amplasarea bazelor
Ceea ce a făcut adevărata diferenţă între cele două aspirante la titlul de cel mai "credincios aliat al SUA" a fost modul în care au negociat Acord