Dintre toate temele sociale care-au facut in ultimii ani subiectul unor preocupari teatrale, memoria (sau memoriile) comunismului a fost cea mai vitregita. O zi din viata lui Nicolae Ceausescu de la Teatrul Mic are, totusi, un succes nesperat si este primul spectacol care cauta un limbaj teatral pentru comunism, pe intelesul tuturor, nascind, in schimb, reactii negative pentru viziunea zglobiu-satirica in care prezinta dictatura. De ce oare e atit de greu sa vorbesti despre totalitarismul rosu pe scena?
Anca ROTESCU: O zi din viata lui Nicolae Ceausescu nu e, totusi, singurul spectacol despre comunism care se joaca acum pe scenele din Romania, si s-ar putea sa nici nu fie primul. Dar nu ierarhia conteaza, ci faptul ca pe linga O zi... exista si Amalia respira adinc al Alinei Nelega, de la Tirgu Mures, si amindoua sint nominalizate la Premiile Uniter.
Magdalena BOIANGIU: Daca stam sa ne aducem aminte, au mai fost altele si inainte, a fost Evanghelia dupa Ioan al Ancai Berlogea, itinerat peste tot si care tot despre comunism vorbea. Tema n-a lasat indiferenta, n-avea cum s-o faca, lumea teatrului; pentru multi dintre creatori, inainte sa fie memorie, comunismul a fost viata, si viata asta, cu ce-am inteles si ce n-am inteles din ea, trebuie sa existe cumva pe scena. Paradoxul vietii romanesti e ca acele organe, organisme, institutii (si aici vine o lunga lista de forme comunitare) care ar trebui sa se ocupe de memoria comunismului, de cei 50 de ani de istorie traita, fac asta intr-un mod foarte particular si fragmentat. Pe de o parte, avem memoriile celor care-au trecut prin puscarie, pe de alta parte, memoriile activistilor, care nu se potrivesc cu celelalte: primele povestesc niste orori, ultimele povestesc viata unor oameni cu totul cumsecade, care n-au facut decit bine, prinsi intr-un mecanism despre care spun din cind in cind c-a fost rau
