Trei defecte culturale curente se observa de la distanta, cu ochiul liber. Cel dintii, cu totul frecvent in publicistica, este de a nu avea nici un proiect, nici un plan propriu de studiu si de a „lucra“ doar prin „comenzi“ redactionale, ocazionale. Imediate, imperioase si pe termene foarte scurte. Practic, de la o zi la alta. in astfel de conditii, orice aprofundare este exclusa. A merge la unele „izvoare“ devine o imposibilitate practica. Se procedeaza inevitabil „lautareste“, doar dupa ureche, prin informatii de mina a doua, a treia. A construi in spirit de sinteza, pe de alta parte, reprezinta si o himera. Nu e de mirare ca, intr-un astfel de regim, tot ce se poate obtine, in cel mai bun caz, si numai cu o baza culturala anterioara serioasa (caz extrem de rar), sint doar unele „fragmente“. Vom spune deci ca „fragmentarismul“ de acest tip constituie inca unul din viciile esentiale ale culturii romane actuale. [...]

Nu mai putin periculoasa cultural – si cu urmari catastrofale de lunga durata – este si obsesia, sa-i spunem „actualista“. De a fi mereu à la page. De a te supune docil ultimului hit si top ten cultural. De a refuza tot ce nu tine de moda zilei etc. Este foarte adevarat ca regimul culturii actuale audio-vizuale, intens mediatizata, exercita o influenta tot mai puternica. Dar, in definitiv, care este diferenta dintre adevaratul om de cultura, chiar publicist mai mult sau mai putin ocazional, si simplul jurnalist cultural? De ce sa raminem doar sclavii efectului imediat, ai succesului de o zi? Eternii admiratori ai micului text de actualitate? Ai butadelor de cafenea, tipice culturii orale, inca rezistenta si de mare prestigiu, gen „Tutea“? De ce „Tutomania“ – cum s-a si spus – ar fi idealul culturii romane? Si, daca din nefericire „Noi boicotam istoria si valorificam marunt imediatul“, dupa excelenta formula a lui Andrei Plesu, de ce o astfe