Proprietarii speră, reprezentanţii Piscicola invocă hotărâri judecătoreşti irevocabile au un nou subiect, pachetul legilor proprietăţii, interpretat diferit, potrivit intereselor fiecărei părţi implicate.
Anunţul prefectului Alin Tişe referitor la apropiata distribuire a titlurilor de proprietate, pentru iazurile de peşte, a fost primit cu circumspecţie. Primarul comunei Geaca, Ioan Hăşmăşan, ne-a spus că "oamenii se vor bucura, doar când vor vedea titlurile în mână". Rezervat a fost şi arendaşul amenajărilor piscicole din zonă, Ioan Conţ. "Anunţul prefectului vine cu întârziere faţă de termenele din pachetul proprietăţii", ne-a spus Conţ. Reprezentantul firmei Piscicola, administratorul iazurilor, Dorin Mărginean, e contrariat. "Sunt hotărâri judecătoreşti irevocabile, care au anulat acţiunile de retrocedare ale comisiei judeţene de fond funciar, terenurile sunt neretrocedabile, fiind patrimoniu public de stat", susţine acesta.
Război surd între arendaşi, Piscicola şi localnici
Amenajările piscicole de peste 900 hectare au fost demarate în judeţ din anii "70, pe terenurile expropriate la colectivizare, de pe Văile Fizeşului şi Hăşdate. Piscicola a preluat activele fostei întreprinderi de stat, fiind acum în curs de privatizare. Aproape 1.000 de foşti proprietari, mare parte veterani de război, şi-au pus speranţele în arendaşi, după ce reprezentanţii Piscicola au refuzat să-i considere acţionari. Războiul surd dintre arendaşi, Piscicola şi localnici a dus la mai multe procese pe rol, cu acuzaţii reciproce de violări de proprietate.
Interese cu iz de peşte
Situaţia din judeţ e complicată. Unii localnici au titluri de proprietate, iar alţii nu, chiar pe aceleaşi lacuri. Cu toate acestea, "acţiunea de eliberare de titluri de proprietate va începe în cel mai scurt timp", susţine prefectul Tişe. Mărginean avertizează că va