Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dăm lumii de ştire din Sighişoara

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 23 martie 2006 ·

Dăm lumii de ştire din Sighişoara! Cotidianul nostru Zi de zi reinventează ideea de ziar judeţean prin inaugurarea astăzi a ediţiei şi a redacţiei din şi pentru Sighişoara. |ncă de la revenirea mea în 2002 în judeţul Mureş, din Clujul meu universitar, care m-a adoptat din 1988, am sesizat că cetatea medievală Schasburg e cumva ruptă de judeţ. Ce-i drept, pe vremuri, înainte de 1968, făcea parte din judeţul Târnava. Foştii saşi, atât de regretaţi astăzi, şi-au pus amprenta pe mentalităţile şi istoria oraşului de pe Târnave. |nsă, azi, sunt numai o amintire…

Mureşul româno-maghiar a uitat mai mereu de soarta sighişorenilor. Chiar dacă au înfiinţat de curând un oficiu prefectural menit să ridice în rang un funcţionar de-al ministrului Vasile Blaga. Rezultatele lui Marius Ichim – prefectul de la liberali, dar şi ale lui Dorin Dăneşan – primarul rămas la PSD – se lasă aşteptate. Nu-i ministrul Nicolăescu generos precum Mitrea. Nici Coman vopsit în culorile PD nu îi satisface pe sighişoreni. Poate, parcă, şi-ar dori un Klaus Johannis teleportat de la Sibiu. Sau din Germania.

Tocmai pentru că presa locală nu ajunge şi la Sighişoara şi pentru că Ziarul de Mureş, conform Biroului Român de Audit a Tirajelor BRAT şi Studiului Naţional de Audienţă SNA, face legea informaţiilor din judeţul Mureş pentru sighişoreni, am decis să le acordăm urmaşilor saşilor, ungurilor, romilor şi românilor din municipiul-cetate medievală şansa de a fi informaţi zilnic, corect, profesionist. Redacţia Zi de Zi de Sighişoara îl are drept manager pe Schuller {tefan, iar echipa redacţională, condusă de Relu Tătar, e formată din Florentina Călugar, Adrian Diţă şi Andrei Vlad. Doi comis voiajori sunt poştaşii noştri, iar echipa de vânzări va fi o surpriză plăcută. Redacţia este în Tipografia Steffy, iar numărul punctelor de distribuţie va creşte cu cele din fiecare comună din zonă.

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA cere TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

HotNews acum 35 minute
BEC a sesizat organele de urmărire penală și Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale. CNA a anunțat vineri seară că „a primit și procesat deja informațiile de la Biroul Electoral Central”, ia

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea la extreme: de la 28 de grade Celsius la posibile ninsori în Capitală!/ANM anunță cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară

Gandul acum 34 minute
Vremea o ia razna și își arată extremele: în doar 3 zile, Capitala ar putea trece de la temperaturi de 28 de grade Celsius la ninsori! În plus, ANM tocmai ce a anunțat cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară. Așadar, bucureștenii vor

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 18 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum 2 ore
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Bolojan: România și Marea Britanie rămân coordonate în sprijinul pentru Ucraina

Mediafax acum 25 minute
„Mulțumesc, Keir Starmer, pentru organizarea unei întâlniri foarte bune astăzi. Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială”, scrie Bolojan. Președintele interimar a subliniat angajamentul României de a sprijini în continuare Ucrain

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°