Partea orientală a Bucureştiului, cândva bogat etalată pe străzi comerciale, pline de culoare, de ghiocei şi mărţişoare la început de primăvară, de covoare şi de pepeni "di Brăila" în luna lui gustar, de bragă, alviţă şi covrigi cam tot anul, de strigătele pitoreşti ale iaurgiului, ale geamgiului şi ale florăreselor - poeme într-un vers ale căror sonorităţi erau astfel gândite încât să te ajungă din urmă pretutindeni, de parcă ar fi fost amplificate şi multiplicate prin cine ştie ce scamatorie vocală - acest orient ambulant, vesel, la vedere, a renăscut astăzi, în Bucureştiul blocurilor cenuşii. Se arată însă numai în forme pervertite, mohorâte, ascunse şi lipsite de farmec. În fiecare zi sună cineva la uşă, ca să-ţi vândă sau, mai precis, ca să te convingă, să te oblige să cumperi ceva de care nu ai nici o nevoie. Misiţi fără har şi fără haz recită ca elevii din clasele primare nişte texte seci, reci şi lipsite de "vino-ncoa" şi bântuie de la o uşă la alta, plictisiţi de propriul zâmbet.

Lucrez destul de mult acasă, aşa că prind viaţa blocului în întregul ei. Să recunosc de la început că nu am fost pregătită pentru meseria asta specială care e trăitul la bloc. Am crescut într-o casă, fie ea şi foarte veche, cu pod şi pivniţă, poveşti de familie şi, vai, igrasie. Cărţile care m-au format aveau în paginile lor toate tipurile de locuinţe imaginabile cu excepţia blocurilor: case vechi sau noi, magherniţe de mahala sau albe vile exotice cu patio, cabane, corturi, wigwam-uri, colibe de negri, intime locuinţe Biedermeier, cabine de vapor, castele franţuzeşti cu grădini simetric aranjate şi castele englezeşti bântuite de stafii, cu grădini sălbatice şi largi peisaje aflate la răscruce de vânturi, ba chiar şi vreun apartament "bine aerisit, compus din trei încăperi principale, având terasă cu geamlâc şi sonerie" în care e "o masă fără picioare, la