Toată noaptea
ai gemut şi ai cântat
sub mine
precum o vioară Stradivari
Am plecat în zori
cu primul tren
din care priveam răsăritul
ca un măcel medieval
împroşcând zidurile şi turnurile
acelei cetăţi blestemate
în care tu ai rămas tânără şi fără sens
scriind poeme
cu sânii ca lupii şi sexul
în flăcări
ca steaua polară.
ţara de dincolo de ferestre
Mi-a rămas pe retină o imagine ultimă tulbure:
tu aşteptând pe peronul unei gări mohorâte
cu cerul deasupra nedecis între îmbulzeala norilor
şi nişte raze mototolite
Era o sâmbătă după-amiază
un câine jigărit ne-a adulmecat o vreme paşii urmele
a dat din coadă a prietenie a speranţă
mai apoi s-a îndepărtat cu un fel de smerenie
Câţiva indivizi dubioşi ne priveau cu atenţie
tu - puţin înainte, eu - puţin după tine, am luat-o,
ocolind două-trei bălţi, în direcţia ştiută
Aveai - parcă - un pulover nou, fără culoare, poate gri
poate bej, oricum ceva ce nu mai văzusem pe tine
şi nici nu-ţi venea prea acătării (ţi-era faţa galbenă
pământie) doar sânii strânşi violent în corset
ştiau să-şi deconspire relieful bogat
De o parte şi de alta a pavajului tremurau
aceleaşi flori mărunte aceleaşi ierburi mizerabile
tin minte: am intrat într-un butic, am cumpărat un vin
roşu, o tămâioasă de Segarcea sau aşa ceva,
tu ai mai cerut un Monte Carlo eu - cu voce joasă -
două latex prophilactics
Am ajuns în faţa blocului, (un kitsch în culori ţipătoare),
de curând dat în folosinţă, cineva cobora val-vârtej treptele
lăsând în urmă o dâră jalnică de parfum,
La etajul doi ne-am oprit, ai răsucit cheia
cu deosebită prudenţă, am intrat pe furiş,
amândoi respiram hoţeşte,
