Toată noaptea

ai gemut şi ai cântat

sub mine

precum o vioară Stradivari

Am plecat în zori

cu primul tren

din care priveam răsăritul

ca un măcel medieval

împroşcând zidurile şi turnurile

acelei cetăţi blestemate

în care tu ai rămas tânără şi fără sens

scriind poeme

cu sânii ca lupii şi sexul

în flăcări

ca steaua polară.

ţara de dincolo de ferestre

Mi-a rămas pe retină o imagine ultimă tulbure:

tu aşteptând pe peronul unei gări mohorâte

cu cerul deasupra nedecis între îmbulzeala norilor

şi nişte raze mototolite

Era o sâmbătă după-amiază

un câine jigărit ne-a adulmecat o vreme paşii urmele

a dat din coadă a prietenie a speranţă

mai apoi s-a îndepărtat cu un fel de smerenie

Câţiva indivizi dubioşi ne priveau cu atenţie

tu - puţin înainte, eu - puţin după tine, am luat-o,

ocolind două-trei bălţi, în direcţia ştiută

Aveai - parcă - un pulover nou, fără culoare, poate gri

poate bej, oricum ceva ce nu mai văzusem pe tine

şi nici nu-ţi venea prea acătării (ţi-era faţa galbenă

pământie) doar sânii strânşi violent în corset

ştiau să-şi deconspire relieful bogat

De o parte şi de alta a pavajului tremurau

aceleaşi flori mărunte aceleaşi ierburi mizerabile

tin minte: am intrat într-un butic, am cumpărat un vin

roşu, o tămâioasă de Segarcea sau aşa ceva,

tu ai mai cerut un Monte Carlo eu - cu voce joasă -

două latex prophilactics

Am ajuns în faţa blocului, (un kitsch în culori ţipătoare),

de curând dat în folosinţă, cineva cobora val-vârtej treptele

lăsând în urmă o dâră jalnică de parfum,

La etajul doi ne-am oprit, ai răsucit cheia

cu deosebită prudenţă, am intrat pe furiş,

amândoi respiram hoţeşte,