Deşi oltean prin naştere, Marcel Voinea s-a format la şcoala clujeană, ceea ce i-a marcat benefic atât devenirea artistică, cât şi firea. Structura sa interiorizată, precum şi admiraţia declarată pentru Renaşterea italiană şi clasicismul francez s-au împlinit în această Academie, unde de mai multe decenii accentul este pus în continuare pe învăţământul de tip tradiţional, fără excese de imaginaţie. A fost o modalitate de aprehensiune care s-a mulat cel mai bine pe viziunea sa artistică temeinic aşezată în descendenţa unor valori sigure.

Pretextul acestei schiţe de portret despre creatorul Marcel Voinea mi l-a oferit ampla expoziţie de reliefuri-pictate deschisă relativ recent la Muzeul de Artă din Craiova. De fapt, nici nu cred că era nevoie de un asemenea prilej pentru a mă exprima despre un artist pe care, conjunctura dar mai ales afinităţile, m-au făcut să îl urmăresc cu atenţie încă de la debut. Expoziţia de la Muzeu nu a fost decât o confirmare publică, binemeritată de alfel, a unui efort artistic de aproape trei decenii şi a cărui recunoaştere reală nu s-a petrecut decât cu multiple sincope. Aceasta, poate datorită faptului că Marcel Voinea este un creator atipic chiar şi pentru canoanele laxe ale plasticii contemporane.

Deşi biologic aparţine generaţiei '80, el şi-a construit o imagine care în liniile ei esenţiale nu corespunde niciuneia dintre mişcările neoexpresioniste, conceptualiste, transavangardiste sau minimaliste vehiculate în epocă. Era ataşat, în schimb, ca o bună parte dintre colegii săi de generaţie, de o simbolistică mai mult sau mai puţin mascată a creştinismului ortodox nu atât din dorinţa de afirmare a unei convingeri, cât mai ales ca un reper de rezistenţă la invazia incisivă a unui materialism vulgar promovat de oficialităţile comuniste, prin artiştii lor de curte, care proliferau ca ciupercile în festivaluri groteşt