- Diverse - nr. 58 / 24 Martie, 2006 Adancim, prin acest articol, un presupus paradox termodinamic prin care putem demonstra caracterul necesar si logic al puterii divine. Si aceasta, mai ales din perspectiva teologica, in antiteza cu argumentatia stiintifica, in speta a termodinamicii, asupra careia am facut referire in articolele anterioare. Analizand in mod superficial prima lege a termodinamicii, ajungem la concluzia ca masa/energia universului este eterna, intrucat ea nu este nici creata, nici anihilata in cadrul proceselor naturale, al sistemelor deschise. La fel si interpretarea superficiala a legii a doua, in confor mitate cu care se va ajunge la o moarte iminenta a universului, adica la incetarea tuturor proceselor si la o dezordine maxima, macrocosmica. De aici, o legitima intrebare: cum si, mai ales, cine mentine constanta energia macrocosmica a universului si cine mentine viata pentru un anumit interval de timp, viata supusa unei permanente degradari. Mayasii chiar vorbeau despre un asa-numit ciclu temporar si nu despre o dezvoltare liniara, adica despre un timp ireversibil. Daca materia ar functiona in modul descris prin si de catre cele doua legi ale termodinamicii, universul ar fi deja mort, intrucat in conformitate cu prima lege universul-materia ar fi imposibil sa se fi inceput pe sine si prin sine. De aceea, in conformitate cu cea de-a doua lege, trebuia sa fi existat o creatie si un creator, chiar daca prima lege infirma autocreatia universului. Raspunsul si rezolvarea unui asemenea paradox sunt date si rezolvate de religie, in Geneza facandu-se afirmatia cu valoare axiomatica, in conformitate cu care "la inceput Dumnezeu a facut cerurile si Pamantul", adica universul, cerul, spatiul si materia intr-un cadru temporal. De atunci incolo, spatiul si timpul, materia si energia vor fi conservate pentru totdeauna. Din pacate, in sens distinctiv-en