Negativist, intelectualist, obiectivist, rezistent prin familiarismul atitudinii şi al producţiei literare, cu un scris ambiguu şi iresponsabil; un element dubios, cu rude în străinătate; o javră mic-burgheză... Calificativele din repertoriul anilor '50, ai luptei de clasă şi ai realismului socialist, i se potrivesc lui Radu Cosaşu la perfecţie, cu acea ironie a sorţii care consacră mârşăviile unei epoci prin adevărurile cristalizate în alta. În limbajul lemnos şi cu gândirea lor viclean-rudimentară, activiştii care îi pun aceste etichete tânărului reporter şi scriitor par să înţeleagă că dincolo de entuziasmele omului nou, de puritatea revoluţionară a convingerilor şi conduitei lui, de cuadraţii înfioraţi în faţa realizărilor comunismului sovietic şi autohton, se află ceva bine depozitat şi ascuns. Un al doilea eu, sfios şi tremurător ca piftia, dar reliefat, câteodată, cu o surprinzătoare vigoare şi proiectat în exterior cu energia oricărui trouble-fęte. Ce-i de făcut? Politrucii îşi cunosc menirea şi meseria, apelând la întregul arsenal din dotare: expedierea ,rebelilor" pe şantier, în uzină, ori excluderea din câmpul muncii, demascarea publică şi şantajul privat, cenzura oficială şi ofertele amicale de colaborare, pe o scală mergând de la duritatea de satrap ideologic a unui Reznicek (Leonte Răutu) şi până la cumsecădenia malignă a Băiatului activist-securist-agitator-provocator-turnător... În schimb, obiectul acestor presiuni deformatoare şi subiectul care le înregistrează pe propria piele nu ştie prea bine ce vrea şi ce poate să facă, până când şi până unde i se dă dreptul să gândească, în ce constă, în fond, Revoluţia căreia i s-a alăturat şi comunismul în care continuă să creadă. În miezul extraordinarului volum din ciclul Supravieţuirilor, intitulat Logica şi reeditat, după douăzeci de ani, într-un context liberal, se află o nepotrivire de caracter şi o conf