Există în viaţa fiecăruia dintre noi zile speciale, în care ne permitem să ne sărbătorim, zile care au o anumită însemnătate căci rememorează poveşti, eresuri, istorii, fapte, împliniri. Astăzi, 25 martie, este Ziua Naţională a Greciei. Nu voi insista asupra semnificaţiei istorice pe care această zi o are pentru greci, căci veţi avea ocazia să citiţi despre aceasta în suplimentul dedicat Greciei, care va apărea luni împreună cu ZIARUL de Mureş. Desigur, produsul este complex, vorbeşte despre legăturile dintre români şi greci, legături istorice, de suflet, dar şi comerciale, despre turismul, tradiţiile, muzica, bucătăria grecilor. Astăzi aş vrea să zăbovim mai degrabă asupra spiritului, asupra sufletului acestui popor atât de fascinant, atât de complex, atât de rafinat şi de bogat, un popor care a construit o lume întreagă, o civilizaţie cum rar au mai existat. Mi-am asumat o sarcină extrem de grea, să scriu câteva rânduri despre ce înseamnă spiritul grec într-un spaţiu atât de restrâns, când alţii şi-au dedicat ani de zile încercărilor de a surprinde trăsăturile urmaşilor zeilor şi au lăsat în urma lor volume întregi. Şi e bine că au făcut-o, căci altfel nu l-am fi cunoscut pe Zorba, nici pe Magician, nici pe grecul dionisiac al lui Nietzsche, grecul tragic născut din spiritul muzicii. Grecii sunt poate cel mai fascinant, cel mai profund liric popor , atât de îndrăgostit de soare, de mare, de muzică, de dans, de tot ce le-au dat zeii înspre bucurie. Dar esenţial este că dincolo de ospitalitatea lor, care întrece orice imaginaţie, de voioşia lor, de căldura şi lumina pe care oricine le remarcă cu uşurinţă, se găseşte un popor esenţial tragic, cu o extraordinară putere de înţelegere a sensului vieţii. Un popor pentru care important nu este câţi ani ai trăit, ci dacă ai trăit cu pasiune. Un popor îndrăgostit de Apollo, de lumina şi căldura zeului cel mai frumos. Un