Am citit cu nesat, la vremea cand am gasit-o, pe Naomi Klein cu al ei "No logo", si pe Alissa Quart cu al ei "Branded" si, in fine, pe Joel Bakan cu "The Corporation" (Apropo, pe TVR Cultural e un documentar in trei parti, care pleaca de la volumul lui si pe care vi-l recomand cu caldura). Am citit cu nesat, la vremea cand am gasit-o, pe Naomi Klein cu al ei "No logo", si pe Alissa Quart cu al ei "Branded" si, in fine, pe Joel Bakan cu "The Corporation" (Apropo, pe TVR Cultural e un documentar in trei parti, care pleaca de la volumul lui si pe care vi-l recomand cu caldura). Cartile lor sunt pline de exemple care infiereaza corporatiile, demistificand mitologia secolului al XXI-lea: doctrina marcilor, fie ele de companie au ba. De la promisiunile fara acoperire la gargarologia incontinenta si ipocrizia cea mai crunta, nimic nu le-a ramas nedescoperit acestor autori cu cravasa critica la purtator. Cum ramane deci in picioare un astfel de sistem - corporatia - , daca lucrurile sunt asa de putrede in Danemarca? Simplu, unele structuri care pot sta lejer sub acest statut chiar sunt sanatoase, vesele, performante cand vine vorba de afaceri, prietenoase cu publicul lor, civilizate cu competitia. Toma ce sunt, n-am crezut pana n-am vazut. In Atlanta, locul de bastina al primei marci globale, sensibila la realitatile locale - Coca-Cola - am avut revelatia ca nu toate multinationalele inseamna beton si sticla, ca nu toate corporatiile vampirizeaza societatea sau angajatul si ca generalizarile in necunostinta de cauza sunt cel mai adesea improprii si nedrepte.

Nu stiu ce va imaginati voi despre cum arata Coca-Cola acasa la ea, cum se vorbeste la Coca-Cola si cum iau masa executivii. Ce e afisat pe pereti, cum e mobilierul, cum arata biroul unui director luminat, care a devenit muzeu in miniatura, dupa ce posesorul lui s-a stins din viata. Am fost de curand la domi