Inamicul public nr. 1

Ecourile iscate de Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000 se înmulţesc, iar amplitudinea reacţiilor variază de la insulta neaoşă la elogii discrete. Bunăoară, Carmen Muşat, neputînd să-i ierte lui Alex. Ştefănescu îndrăzneala cu care acesta i-a etichetat scrisul drept lipsit de talent, solemn-ţeapăn şi "dat cu fixativ", îi administrează în numărul din 16-22 martie al Observatorului cultural un veritabil perdaf. Din păcate, e prea multă încrîncenare şi prea mult patos distructiv în cuvintele redactorului-şef Carmen Muşat pentru ca verdictele sale să poată fi luate în serios. Cînd ajungem să vorbim de "confuzie a valorilor, de impostură şi incompetenţă", atunci miza luptei e de căutat în altă parte, de pildă, în afurisitele noastre de orgolii omeneşti, iar nu în soarta literaturii române. Un ton mult mai moderat adoptă, pe aceeaşi temă, numărul din 15 martie-15 aprilie al revistei Cuvîntul, unde cealaltă doamnă redactor-şef din peisajul revistelor noastre culturale, Laura Albulescu, invită patru critici literari să-şi spună cuvîntul despre Istoria lui Alex. Ştefănescu: Al. Cistelecan, Cornel Ungureanu, Gheorghe Grigurcu şi Gabriel Dimisianu. Cu toate că nu sînt defel laudative sau părtinitoare, opiniile celor patru intelectuali au o moderaţie şi un simţ al măsurii pe care colegii de la Observatorul cultural dau semne că l-au pierdut. Dar oare de ce nu ne mai miră asemenea lucruri?

Îmi vine să

Ascultatul cântecelor interpretate de "formaţiile" în vogă azi dăunează grav sănătăţii (psihice). Dacă stai mult cu radioul deschis, rişti să înveţi pe de rost, împotriva voinţei tale, tot felul de texte, pe care să le repeţi apoi, mecanic, în timp ce mergi pe stradă:

,Ascultă-mă, ascultă-mă!/ Îmi vine să, îmi vine să!"

Sau:

,Cân