Palermo, echipa la care evoluează şi mijlocaşul român Paul Codrea, şi Internazionale Milano, au câştigat la limită partidele pe care le-au disputat, miercuri, în prima manşă a semifinalelor Cupei Italiei. Palermo a învins pe teren propriu cu scorul de 2-1 (1-1) formaţia fundaşului român Cristian Chivu, AS Roma. Oaspeţii au deschis scorul chiar în primul minut de joc, prin mijlocaşul Simone Perrotta, iar sicilienii au egalat foarte rapid, în minutul patru, prin atacantul Brienza. Golul victoriei gazdelor a fost înscris de Mutarelli în minutul 69. La gazde, Codrea a fost rezervă şi a intrat pe teren în minutul 24 în locul lui Grosso, iar la Roma Cristian Chivu nu a jucat, fiind accidentat. Inter Milano a învins pe teren propriu, cu 1-0 (1-0), formaţia Udinese, unicul gol al partidei fiind marcat de mijlocaşul argentinian Santiago Solari în minutul 20. Acesta a fost meciul de debut al antrenorului Giovanni Galeone pe banca friulanilor, tehnicianul înlocuindu-l în urmă cu două zile pe argentinianul Nestor Sensini. Returul ambelor partide se va disputa pe data de 12 aprilie.
Codrea, printre remarcaţi
Mijlocaşul Paul Codrea a fost lăudat de antrenorul Giuseppe Papadopulo: „Am făcut un meci excelent în faţa unei echipe redutabile. Trebuie să-i remarc pe Codrea, Mutarelli şi Corini care au făcut un joc foarte bun”, a spus tehnicianul formaţiei Palermo, la finalul întâlnirii. Codrea a primit nota 6 din partea cotidianului Il Resto de Carlino, la fel ca şi coechipierii săi Federico Agliardi, Christian Terlizzi, Kewullay Conteh, Eugenio Corini şi David Di Michele. Cel mai bun jucător al sicilienilor a fost considerat Massimo Mutarelli, care a primit nota 7. Jucătorul roman a fost introdus pe teren, în minutul 24, în locul lui Fabio Grosso.
Lobonţ, doar egal în rejucare
Partida dintre formaţia Calgiari şi echipa lui Bogdan Lobonţ, AC Fiorent