Călătorie

Când îmi lipesc obrazul de biroul

La care de demult scria bunicul,

îmi pare că-s la bordul unei nave

Care străbate apele memoriei.

Ca umbra unei muzici, glasul tatei

M-ajunge dintr-o seară de-altădată

Citind din tatăl său sub boarea lămpii,

Cu cartea pe birou, întredeschisă.

în urmă-i mâna mamei luminează

Fotografii, uitate manuscrise,

întinse pe birou ca pe o plajă

Cu scoici în care cântă încă marea.

Ca vasele ce vin din port să plece,

Sicriu după sicriu, puţină vreme

Stau pe biroul - catafalc să fie

Pornite spre adâncul din morminte

Rămâne lemnul greu, cu unde sumbre,

Pe care-aştern visând o broderie,

Pun masa pentru cei cu dor de ducă

Şi ne suim cu pâinea şi cu vinul

Pe plutele aducerii aminte.

Octombrie

Durerea ca lumina

Mă însoţea pe cale

Şi nu zăream pământul

De-atâta strălucire.

Cum se-aureşte frunza

^nainte de cădere,

îmi scânteia tristeţea

Pe ramurile minţii.

Aveam ca niciodată

Pe cei pierduţi, aproape,

Dulceaţa risipirii

îmi luneca în sânge.

La capătul foşnirii,

Ca pe un dig în mare,

Se ridica din jalea,

Ceţoasă, bucuria.

Şi greul din cuvântul,

Care-mi scria plecarea,

Rămase mut în urmă,

Catifelându-mi zborul.

Miluire

Nepregătită sunt

Pentru minune,

Mă chemi afară

Dar nu pot să ies,

Zidită sunt amar

Pe dinăuntru,

Mintea mea n-are uşi

Şi nici ferestre.

Dar Tu, care eşti viu,

îţi rezemi fruntea

De piatră şi mă strigi

Să vin la Tine.