O "casetă" cu două cărţi de poezie, într-o splendidă prezentare grafică, a tipărit Varujan Vosganian: Iisus cu o mie de braţe, Portret de femeie şi Dansul cu moartea (Editura Dacia, 2004) - cuprinse între opt coperţi - sînt volume de versuri nu doar interesante, cu o arhitectură şi o problematică atent articulate, provocatoare, dar şi - pur şi simplu - cărţi frumoase: şi nu e puţin lucru în peisajul nostru editorial de azi. în Iisus cu o mie de braţe, Varujan Vosganian cultivă ceea ce s-a numit poezia sentimentului religios, alăturîndu-se, astfel, unor poeţi precum Daniel Turcea, Dan Laurenţiu, Constantin Hrehor, Dumitru Spătaru, Lucian Vasiliu, Emilian Marcu, Dorin Ploscaru. Omul de hîrtie, poetul - eu şi imaginea, viaţa şi destinul, omul şi Divinitatea, omul exterior şi omul interior - asistă neputincios la transformarea realităţii, a tuturor faptelor tragice în motive culturale sau în istorie: căci una e moartea şi alta "motivul" morţii, una e disperarea şi alta "tema" ei, una sentimentul comuniunii în gînd cu Dumnezeu şi alta "prezenţa" sa culturală; la fel, cuvîntul care semnifică dar şi ucide. în cartea lui Varujan Vosganian nu e o poezie mistică; nu e vorba doar despre un sentiment religios, ci de căutarea acelui punct magic al intersectării gîndului propriu cu lumina credinţei, a aceleia pe care o izvorăşte "bobul de muştar" al credinţei. Ceea ce frapează în ordinea acestei structuri de profunzime a poeziei lui Varujan Vosganian, este recurenţa unor simboluri strîns legate de jertfa lui Iisus (Prohodul cu "stările" sale, care se citeşte în Vinerea Mare, învierea, înălţarea), de speranţa şi lumina pe care le lasă oamenilor: mielul-copil, altarul, pescarul de oameni, misiunea, harul (hărăzirea) sînt figuri lirice care se adaugă, pentru a o împlini, sferei semantice a jertfei.

Poetul este, cum spune Varujan Vosganian chiar în primul poem al cărţii,