A fost odată un regizor despre care auzeam numai de bine. Îl chema Kim Ki-duk , era sud-coreean, studiase pictura la Paris. Am aflat însă că filmul lui din 2000, Insula a trebuit să fie cenzurat la greu din cauza actelor de violenţă performate pe animale. Apoi mi-a ajuns pe la urechi faptul că într-un alt lungmetraj de-al lui, Primăvară, vară, toamnă, iarnă... şi iar primăvară, din 2003, în pofida trailerului paşnic, nu se lăsase încă de tortura "celor care nu cuvântă". Ca atare, eu una i-am cam ocolit filmele (cel din 2003 a fost şi la TV, dar restul sunt oricum greu de găsit). Pînă cînd am descoperit cu stupoare la centrul de închirieri Ménage ŕ trois. Multi-premiat la Veneţia, selectat la Sundance şi la Toronto. Cu o fotografie promiţătoare pe coperta DVD-ului - în ochii mei, pentru că nu conţinea nici un animăluţ numai bun de chinuit, în ochii altora, probabil, pentru că era o ilustrare bine concepută a titlului din română. Pentru aceştia din urmă, ghinion, nu care cumva să creadă că vor regăsi ceva din erotismul explicit al fotografiei în film.

Dar şi eu am avut o surpriză: lungmetrajul era tocmai despre "cei care nu cuvântă". Doar că aceştia erau personajele principale, cît se poate de umane: un el, Tae-suk (Jae Hee) şi o ea, Sun-hwa (Lee Seung-yeon). Pe ea măcar o auzi ţipînd şi spunînd o replică la final, el însă nu emite nici un sunet, singura dată când vorbeşte, la un interogatoriu al poliţiei, vezi doar detectivul repovestind conversaţia, dar nici un fragment din ea. Tae-suk trăieşte ocupînd casele celor plecaţi în vacanţă şi făcîndu-le mici servicii pentru ospitalitatea lor neintenţionată, Sun-hwa este nevasta abuzată a unui om bogat. Cînd el vede modul în care e maltratată, îi bate soţul cu mingi de golf şi o ia cu el, împărtăşind acelaşi lifestyle. Aici mă opresc cu povestirea, pentru că lungmetrajul are un schepsis anume: ca şi Mullholland