3 0 3 0 0-0
La Piatra Neamţ: 1 0 1 0 0-0
Trei partide oficiale au disputat cele două protagoniste, în campionatul diviziei secunde şi de fiecare dată, rezultatul a fost acelaşi, scor alb. De data aceasta, nemţenii îşi inaugurează nocturna, cu o putere de 1.400 lucşi. Pentru mulţi dintre jucătorii săceleni, nocturna şi ora de disputare, este o noutate. „Ştiu că ne aşteaptă un meci foarte greu, pentru că întâlnim lidera clasamentului, mai ales că în iarnă s-a întărit considerabil. Noi ne vom juca şansa, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, când, pentru unii, am scos remize albe”, ne-a declarat antrenorul Daniel Bona. Antrenorul nemţenilor, Marin Barbu, a fost timp de trei sezoane antrenorul Preciziei, pe care a adus-o din campionatul judeţean până pe locul secund al diviziei „B”, iar Dan Bona i-a fost elev. Acum, elevul îşi înfruntă profesorul şi speră, ca şi până acum, să nu primească gol. În prima etapă, ambele echipe au ieşit neşifonate. Săcelenii au învins Portul Constanţa, iar nemţenii au plecat cu un punct din fieful stegarilor.
Din echipa săceleană, Dani, cu patru cartonaşe galbene, îşi satisface etapa de suspendare, iar Câmpean este accidentat.
Iată componenţa probabilă a echipelor:
Ceahlăul: Covrig – Forminte, Alistar, Lucian Goian, Macavei – Purică, Tibi Şerban, Nohai, Doicaru – Ivaşcă, M. Baicu.
Precizia: Cernica – R. Sala, Drăgănoiu, Cojocaru, Măuţă, Elca – Coteanu, Cilean, Terciu – Nistoroschi, Foca.
Arbitri: Vasile Pădurariu (Gura Humorului) – Petre Geambazu (Buşteni), Ionuţ Barcan (Ploieşti). Observator: Paul Costaş (Iaşi). 3 0 3 0 0-0
La Piatra Neamţ: 1 0 1 0 0-0
Trei partide oficiale au disputat cele două protagoniste, în campionatul diviziei secunde şi de fiecare dată, rezultatul a fost acelaşi, scor alb. De data aceasta, nemţenii îşi inaugurează nocturna, cu o putere de 1.400 lucşi. Pentru mulţi