Da, stim cu totii ca este titlul unui film din 1971, semnat de Elia Petri, cu Gian Maria Volonte in rolul principal. Intrebarea este, asa sa fie oare?

Cu aproape un secol inainte de acest film, in 1883, un anume Paul Lafargue, socialist franco-cubanez, lenevea intr-o celula relativ luxoasa dintr-o inchisoare situata nu departe de cartierul Latin din Paris, discuta relele capitalismului in timpul unor lungi si copioase mese de pranz luate in compania unui vechi colaborator si acum vecin de detentie, Jules Guesde, isi perfectiona cunostintele de limba germana si isi revizuia un mic volum "Dreptul de a fi lenes", asta cand nu se relaxa in cada de baie din celula, daruita de Friedrich Engels. Lafargue era ginerele lui Karl Marx.

La fel ca multi alti activisti contemporani, el condamna ziua de lucru de 12 pana la 14 ore din fabricile vremii si, spre deosebire de celebrul sau socru, nu se multumea sa critice conditiile de munca, ci chiar munca, pe care o considera "principala cauza a degenerarii intelectuale si a deformarilor organice in sistemul capitalist". Lafargue privea cu dispret "dreptul la munca" cerut de alti socialisti, cerand in schimb dreptul la odihna, la lene, dreptul de a citi, a picoti, a chefui si a iubi, dreptul la o vacanta continua.

Drept pe care il solicitau si cativa autori contemporani, unii precum Carl Honore (Lauda incetinelii), John de Graaf (Timpul recastigat) sau Pat Kane (Etica jocului) se multumesc sa ceara un ritm mai lent de munca, un plus de calm in orele dedicate activitatilor productive. Altii, Tom Hodgkinson (Cum sa devii lenes) sau Corinne Maier (Evadarea din ierarhie) doresc schimbari revolutionare, eliminarea muncii.

De ce oare atata zgomot, atata risipa de energie in favoarea indolentei? Sa fie oare lenea o solutie pentru o lume mai buna, mai pasnica, mai fericita?

Subiectul are o frumoasa si solida trad