Sînt şi ei, de multe ori, pe scenă, dar în plan secund. Nu prea îi observăm, deşi, fără ajutorul lor, spectacolul nu s-ar putea desfăşura. Jimmy, şeful recuziterilor de manej, îi numeşte "cortina vie". Noi le putem spune oricum, maşinişti, recuziteri sau personal tehnic. Recunosc că ideea să stau de vorbă cu ei mi-a venit abia după ce unul dintre ei, Seba, a luat Premiul pentru merite deosebite în întreaga activitate, la actuala ediţie a Galelor Circului. I-am întrebat de cînd, de ce şi cum au ales această meserie.
Sebastian Grigorescu, recuziter: "Din 1984. Am avut o situaţie mai grea în familie: am rămas numai cu bunica şi a trebuit să lucrez. Am intrat în circ de la 15 ani. Aveam prietenii şi locul de joacă în Parcul Circului. Îmi plac foarte mult şi animalele.
Am luat-o de la munca de jos: mătura, teul, roaba. După care, am început să montez aparate, să am grijă de siguranţa artiştilor care lucrează. Totul trece prin mînă. Întîi trebuie să te gîndeşti la ceilalţi, şi apoi la tine.
Specializarea mea e deservire spectacol şi montare sus, la înălţime. Pe cupolă. Acolo mă urc pe deasupra circului. E o scară, dar cel mai bine e să ai încrdere în propriile mîini şi picioare. Sus, stăm pe ţevi înguste şi montăm aparatele. Plus siguranţele. Trebuie să fim acolo cu două-trei ore înainte. Tot noi le demontăm.
La acrobaţii nu m-am băgat, deşi aveam şanse. Eu sînt omul mai direct: mie îmi place munca, îmi place să le văd, să meargă bine, dar atît. Pe timpul comunismului, artiştii îşi luau salariul, în funcţie de cum lucrau: şi nu-mi convenea să-l iau doar trei luni pe an. Aşa, cel puţin, la munca brută, aveam în fiecare lună salariul.
Premiul? Eram sigur că o să mă întrebaţi. Doamna Brînduşa a fost şi rămîne o mare doamnă, care ne-a respectat. Şi pentru mine cea mai mare plăcere a fost că l-am primit din mîna ei. Premiul a fost pentru merite deo
