Măi băiatule,

În ultima ta scrisoare m-ai făcut de anxios pisălog. Formula nu m-a supărat. Dacă sînt de acord să mă controlez în privinţa cicălelii - o nenorocire mult mai mare decît se crede... -, angoasat nu pot să nu fiu, căci totul mă îndreptăţeşte a fi, după cum a spus-o clar Montherlant, idee pe care mi-am fixat-o cu scotch pe peretele alb din faţa ochilor mei matinali.

Ca atare, îţi cer imperios să-mi răspunzi la următoarea întrebare: e adevărat că gheţarul dumitale, cel pe care te găseşti de atîţia ani, scoţîndu-mă din minţi, cel care se numeşte cum nu se poate mai armonios, Kangerdlugssuaq, se topeşte cu o viteză de 38 de metri pe zi şi cu 14 km pe an? E adevărat că grandiosul a pierdut deja un sfert din înălţimea lui iniţială?

Sînt exagerări? Sînt manipulări ale unor ecologişti panicaţi cărora mintea le-a luat foc odată cu încălzirea globală? Accept să nu fiu pisălog, dar nu admit să fiu dezinformat într-o problemă care implică viaţa fiului meu pe un bloc de gheaţă din Groenlanda.

Eşti în stare să mă înţelegi?

Mai ai atîta imaginaţie încît să mă vezi cum am citit ieri-noapte, în pat, înainte de a adormi, Le Monde-ul în care pe prima pagină se titra: "Topirea calotei glaciare a Groenlandei se accelerează într-un ritm neaşteptat şi îngrijorător"...? "Povestea" continua în pagina 7, la rubrica "Mediu şi ştiinţă", cu un articol care adăuga în titlul său că "topirea gheţurilor în Groenlanda se accelerează periculos". Acolo am găsit paragraful despre Kangerdlug...-ul dumitale; pleoapele mele s-au închis păstrînd spectacolul "gheţarilor care se prăbuşesc şi se fărîmă într-o multitudine de aisberguri care grăbesc spre Ocean". (Cu o asemenea frază începea articolul.)

Nu mă face de prăpăstios. Acestea nu erau "prăpăstii", ci blocuri de gheaţă în toată puterea materiei, nu a cuvîntului; nu e exclus ca fiul meu, deloc topit de dragul