interviu cu preotul Eugen CUCU
Probabil că mulţi din cei care au citit articolul meu din nr. 106, Cîtă realitate încape într-un spital, s-au întrebat asupra rostului prezenţei unui Cabinet confesional în Sala de urgenţe. Pe uşa Cabinetului confesional este afişat programul săptămînal al preotului. În funcţie de zi şi de oră, acesta face vizite în saloane, spovedeşte la cerere, îi primeşte pe bolnavi sau pe aparţinătorii lor pentru a le da vreun sfat bisericesc, slujeşte în capela de la parterul spitalului... Spitalul este parohia preotului Eugen Cucu.
Cum aţi ajuns preot de spital?
Am venit în spital într-o doară, în 1998, şi de atunci n-am mai vrut să plec. La început am fost voluntar timp de un an şi ceva pînă să fiu angajat de Ministerul Sănătăţii. Am fost privit cu multă suspiciune, cu timpul însă s-a văzut că prezenţa mea e benefică şi, în cele din urmă, am fost acceptat drept părintele lor. Spiritual şi canonic depind de Arhiepiscopia Bucureştilor, dar administrativ, de conducerea spitalului cu care am şi căzut de comun acord asupra programului.
Ce înseamnă, de fapt, preotul de spital?
Un preot ca oricare altul, în ciuda specificului activităţii din spital: nu am aceiaşi credincioşi, "enoriaşii" mei sînt oameni din toată ţara, care mă caută numai la momente de cumpănă, în situaţii excepţionale şi care stau numai cîteva săptămîni, uneori o lună...
Mă confrunt însă zilnic cu prejudecata că, odată ce a intrat preotul în salon, asta înseamnă că lucrurile nu sînt în regulă sau, cînd mă văd trecînd pe culoare, cred că le voi purta ghinion, îşi aranjează hainele ori se închină degrabă. Port şi un brîu mov pentru că am gradul onorific de iconom şi mulţi mă întreabă dacă sînt ortodox... Ignoranţa religioasă e încă destul de mare.
Ce slujbe deosebite oficiaţi în capela spitalului?
Aici nu cunun, dar oficiez botezul de necesita
