De 15 ani nu mai da inter-viuri. De aproape 10 ani joaca in "Regina mama". Recent i s-a acordat Ordi-nul National "Serviciul Credincios" in Grad de Mare Cruce. In cinci mi-nute de convorbire tele-fonica a spus, de fapt, Totul.Cinci minute de regalitate
De 15 ani isi lasa personajele sa vorbeasca in locul ei. Despre Doamna noastra, ne "povestesc" rolurile... Sa le ascultam.
Imi pare ca e una din acele zile care incep frumos si se termina si mai frumos. Am bilete la teatru. Un amic le-a cumparat din timp. "Regina mama", de Manilio Santanelli, cel mai longeviv spectacol de dupa â89 la Teatrul National. Pun mana pe telefon si o sun pe Olga Tudorache. Ii spun ca as vrea sa-i conturez un portret. "Interviu, nu, dar asta da", imi raspunde Ea, "Regina", cu un glas in care ghicesc semnele unei raceli. "Sunt bolnava de doua saptamani", imi confirma domnia sa banuiala. "Ma odihneam ca sa pot juca zilele astea". Imi cer instinctiv scuze. Apoi ma formalizez felicitand-o pentru recenta distinctie care i-a fost acordata, Ordinul National "Serviciul Credincios" in Grad de Mare Cruce. "Iarta-ma, dar eu de 15 ani nu mai dau interviuri", imi vine in intampinare. M-a citit! Poate mi se pare, dar nu stiu de ce, simt un zambet in spatele receptorului. Mai vorbim putin. "De cand m-am intors din Germania sunt tot bolnava." Sunt oarecum nemultumit: eu doresc sa o invit pe o bancheta de tren, inventata de mine ad-hoc, iar ea imi vorbeste de raceala ce o chinuieste. Dar ea este REGINA. Are tot dreptul sa vorbeasca despre ce vrea. O ascult. Ma simt privilegiat. De faptul ca, dupa 15 ani de tacere in fata lumii, mi-a acordat cinci minute la telefon. Timp atat de pretios... Ii promit ca voi fi in sala asta-seara, joi. Trenul meu personal a pornit spre un alt tren. Special. Regal.
Intru in culise. Din cabina o aud pe Doamna Olga Tudorache tusind. Repeta textul cu sufleurul
