Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stilul de conducere

Publicat in Dilema Veche, duminică 26 martie 2006 ·

La o grădiniţă particulară a fost angajat un şofer, nea Sandu. Un pensionar vesel, care se bucura să se joace cu copiii. Trebuia să-i ducă şi să-i aducă în fiecare zi de acasă, pe mai mulţi dintre ei. Unora dintre băieţi le dăduse chiar porecle din mintea lui şi ei se amuzau grozav de ele. Cînd umbla pe la motor, cu nasul sub capotă, că maşinile nu mai erau chiar noi şi din cînd în cînd mai trebuiau meşterite, toţi băieţii, de la cei mai mici de trei ani pînă la cei de şase ani, se adunau în curte în jurul lui, curioşi nevoie mare. Din cînd în cînd, nea Sandu se întorcea brusc, zburlindu-se spre ei în glumă de-i făcea să se împrăştie ca un stol de păsări. Rîdeau pînă-i apuca sughiţul. Cînd plecau în excursie sau la cîte un muzeu, cu microbuzul cel mare, pe fete le invita pe scaunele din faţă şi neapărat la geam. Se asigura că s-a aşezat fiecare comod şi în siguranţă. Băieţii n-aveau voie să se urce pînă nu intrau toate fetiţele. La drum lung, nea Sandu le cînta şi avea un repertoriu destul de bogat. Totuşi, cîntecul favorit, la care-l acompaniau şi copiii cu glăscioarele lor era "Ceata lui piţigoi". Cînd stăteau în incinta grădiniţei, nea Sandu îşi făcea mai mereu de lucru, ba la instalaţia electrică, ba la reparatul burlanelor, ba la cîte o clanţă stricată de desele smucituri ale copiilor. Şi atunci, micuţii roiau în jurul lui, încercînd să-l sîcîie. Unii mai mari îi ascundeau cîte o sculă, alţii mai mici îl călcau pe picioare mai mult sau mai puţin intenţionat sau, pur şi simplu, îl trăgeau de pantaloni. Nea Sandu se dădea mereu bătut în faţa lor. Se făcea că l-au lovit, că nu mai are nici un instrument cu care să repare, motiv pentru care o să-l dea afară, şi multe alte trucuri la care copiii se amuzau teribil. Devenise un fel de bunic al întregii grădiniţe. Educatoarele păreau destul de indiferente la succesul lui printre copii. Aveau şi ele interesele lor c

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 8 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°