Doi diavoli, Negrila si Negretu, din sectia "Atata-i dracii!" se plictisesc.
Parlamentul e in vacanta, in Palestina s-au terminat alegerile, iar in Irak e numai munca de rutina. "Am pus ochii pe un dobitoc si o nasoala - spune Negrila - , hai sa-i imbarligam." "Colega - raspunde Negretu - , eu parca nu m-as amesteca. Dragostea e afacerea privata a lui Doamne-Doamne. Are licenta. Iese scandal." Negrila scoate din trusa pe care scrie "Belele" cateva sticlute pline cu niste lichide tulburi si le scutura ca pe clopotei: "Iote-te, neamule, ce-are baiatuâ aici, dopamina, testosteron, serotonina, foliculina. Tot tacamul. Ne distram si noi nitel, ce cornuâ meu!". Negretu miroase sticlutele si conchide: "Marfa! De unde mata le ai?". Dracii n-au mama si tata, asa ca Negrila nu se supara. In Iad, injuraturile de mama conteaza ca omagii. Au ceva uman in ele. Dobitocul si nasoala descarca zi-lumina, ca sclavii, lazi in depozitele cu tigari de contrabanda ale unui turc. In hale e frig, cei doi sunt platiti prost si, fiindca trebuie sa dea vina pe cineva pentru soarta lor nenorocita, isi vorbesc in dusmanie. "Tine bine de lada, fa, toanto!" "Nu ma impinge, bai, boule!", "Alta mai urata nu gaseau", "Nu c-oi fi tu vreun frumos, prostanacule!". Asta dimineata, deoarece seara se lasa si cu bruftuluiala. Cand nasoala e racita si nu vine la treaba, dobitocul tanjeste. Bleaga si cenusie cum e ea, alta femeie care sa-i vorbeasca nu mai gaseste.
"Pompeaza iute niste dopamina in flacau - ii zice Negrila lui Negretu, care-i responsabil cu chimizarea - , doza tripla. Uite-l cum mai ofteaza. Pun pariu ca acusi se duce la telefon."
Dobitocul, pe numele sau din buletin Ion Ceara, o suna pe nasoala, care si ea are un nume, Marioara Guvidu. Si cu un glas plangacios, de indragostit fara speranta, ii declara ca viata n-are nici un sens fara ea. Apoi se ofera sa-i duca, din leafa
