Cum a cazut barza Fetita din cuib si a fost crescuta de o familie de tarani din satul Luciu. O poveste duioasa despre afectiunea dintre oameni si animale

Se facuse deja seara, tarziu, cand postarita din Luciu a dat de perete usa casei familiei Nicoara si a aparut in prag gafaind. Isi lasase in sant bicicleta si, rosie ca focul la obraz, statea indoita de spate, sub greutatea ranitei cu scrisori si ziare, tinand in brate o barza. Barza in noiembrie, cand daduse deja ninsoarea? Nici postarita nu intelegea prea bine ce se intamplase, ci doar ca in vreme ce mergea cu bicicleta pe ulita, ii cazuse o barza in cap. Era zi de pensiein sat, tocmai ii daduse banii lui nea Oaie Terente, cand poc, fal-fal, pasarea a cazut gramada pe ea, parca de nicaieri. Primprejur nu era nici un cuib. Copiii din jur au inceput sa strige: "Uite barza, uite barza!". Postaritei i-a mai venit inima la loc si le-a zis copiilor intr-o clipita, fara nici o ezitare: "Dati-o-ncoace, ca o duc acasa!". A luat-o la subtioara si a dus-o parintilor. "Mama, mi-e mila tare, trebuie s-o tinem pan la primavara, n-avem ce face."

Mare iubitor de animale, Nelu, fratele postaritei, crescuse porumbei "jucatori" si umpluse intr-o vreme curtea cu cateva sute de iepuri, insa atunci cand a vazut barza, s-a uitat lung si a dat din cap neincrezator. "Ce-i cu tine, ma Mihaelo?" "Ce sa fie. Mi-a cazut o barza in cap."

Rasfatata casei

Cel mai batran barbat al familiei Nicoara, bunicul, radea de nu mai putea atunci cand vedea agitatia zilnica, starnita in familie de pasarea inalta de-un metru, dar care nu cantarea nici macar un kilogram. Una era sa traiasca in balta si alta in casa de om. In Baragan exista un adevarat paradis lacustru, format din canalele si baltile Dunarii, plin de vidre, de vulpi si mistreti. Si tocmai o barza se gandisera sa adopte? Pai, n-a mai auzit nimeni in Ialom