Sâmbătă, la sediul Ligii Pro Europa, a avut loc festivitatea de absolvire a Colegiului Democraţiei, ediţia a XI-a, în cadrul căreia colegienilor le-au fost înmânate diplomele de absolvire, iar aceştia au avut prilejul să îşi prezinte viziunea pe care o au asupra dezvoltării propriului oraş. Evenimentul a figurat pe agenda manifestărilor organizate în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Săptămânii Toleranţei. Programul ediţiei din acest an, care s-a desfăşurat între 17 şi 25 martie, a cuprins o prezentare a Liceului Ghandi cu predare în limba romanes din Pécs (Ungaria) şi posibilitatea translatării acestui model în Târgu Mureş, Concursul de Orientare Interculturală, la care s-au înscris 184 de copii şi adolescenţi, o dezbatere pe marginea proiectului Roşia Montană, lansarea volumului "Supravieţuirea: al scriitorului Samuel Csernovits, supravieţuitor al Holocaustului, şi, în fine, o dezbatere pe tema educaţiei religioase în şcoli. Săptămâna Toleranţei este un complex de manifestări organizate în cea de a doua parte a lunii martie la Târgu Mureş, menite să reclădească încrederea într-un oraş care în martie 1990 a fost epicentrul ciocnirilor etnice între români, maghiari şi romi. (S.G.)
Sâmbătă, la sediul Ligii Pro Europa, a avut loc festivitatea de absolvire a Colegiului Democraţiei, ediţia a XI-a, în cadrul căreia colegienilor le-au fost înmânate diplomele de absolvire, iar aceştia au avut prilejul să îşi prezinte viziunea pe care o au asupra dezvoltării propriului oraş. Evenimentul a figurat pe agenda manifestărilor organizate în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Săptămânii Toleranţei. Programul ediţiei din acest an, care s-a desfăşurat între 17 şi 25 martie, a cuprins o prezentare a Liceului Ghandi cu predare în limba romanes din Pécs (Ungaria) şi posibilitatea translatării acestui model în Târgu Mureş, Concursul de Orientare Interculturală, la care s-au înscri