Accizele pentru tigarete se vor majora cu aproape 25%, iar acciza la alcoolul etilic va creste cu 18%, incepând cu 1 iulie. Acestea sunt prevederile unui proiect al Ministerului Finantelor, care vizeaza armonizarea legislatiei românesti privind accizele cu legislatia de profil a Uniunii Europene. Efectul majorarii cotei fixe, corelat cu impunerea unei accize minime va face ca marcile de tigari ieftine sa dispara, iar pe piata isi vor face loc tigarile de contrabanda. De asemenea, accizele pentru electricitate vor fi majorate, de la la aceeasi data, cu peste 70%, iar in cazul benzinei cu plumb taxa va creste cu aproape 14%. Potrivit ordonantei de urgenta care modifica prevederile Codului fiscal in vigoare, accizarea tigaretelor se va face printr-o cota fixa si una calculata ca procent din valoarea tigaretelor. Taxa pe viciu va fi aplicata inaintea accizei la alcool si tutun, iar TVA se va aplica pe amândoua. Concret, la 1.000 de tigarete acciza datorata statului se calculeaza cumulând la o suma fixa, care reprezinta echivalentul a 9,10 euro, o alta suma, obtinuta prin aplicarea unui procent de 30% la valoarea produselor. Pentru tigari si tigari de foi, acciza va creste de la 22,13 euro/1.000 bucati la 24,5 euro, iar in cazul tutunului destinat rularii in tigarete, taxa va fi majorata de la 29,51 euro/kilogram la 33 euro/kilogram. Mai mult, noile prevederi stabilesc posibilitatea pentru Ministerul Finantelor de a stabili trimestrial o valoare a accizei minime, care va sta la baza determinarii preturilor maxime de vânzare cu amanuntul. In aceste conditii, cei 20 de centi (7.000 de lei vechi) pe pachetul de tigari, pe care ii anuntase initiatorul acestei legi, Eugen Nicolaescu, se transforma in 45 de centi, aproximativ 16.000 de lei vechi pe pachet. Mai mult, cei 70 de centi pe sticla de un litru de alcool devin 1,7 euro, adica 60.000 de lei vechi in plus pe litrul d